După
20 de ani de pauză, proiecţiile cinematografice regulate vor fi reluate în
urbea de pe Timiş şi Sebeş, iar Cinematograful “Tineretului” îşi va redeschide
larg porţile gugulanilor iubitori ai acestei arte.
Locaţia
în cauză a intrat recent într-un amplu proces de modernizare, beneficiind de fonduri
în sumă de 500.000 de lei, alocate în totalitate de la bugetul local al
Primăriei Municipiului Caransebeş.
Prin
urmare, exteriorul şi interiorul imobilului monument istoric şi arhitectural
vor fi integral reabilitate.
„Dorim
să reabilităm cinematograful, am tot aşteptat fonduri europene sau
guvernamentale, însă de fiecare dată fără succes, cred că avem vreo patru
rânduri de proiecte şi studii de fezabilitate pe la toţi miniştrii Culturii. În
aceste condiţii, am decis să rezolvăm problema prin eforturi proprii, de
la bugetul local”, a declarat edilul-şef Marcel Vela.
Lucrările
au demarat prin intermediul angajaţilor Serviciului Public Intreţinere şi
Reabilitare din cadrul Primăriei care ajută la scoaterea obiectelor vechi şi
uzate din incintă. În continuare, o firmă privată specializată din Timişoara va executa
lucrările de modernizare propriu-zise.
În
momentul de faţă, Casa de Cultură “George Suru” are semnată o înţelegere
cu o societate privată de profil din Bucureşti pentru proiectarea de
filme 3D, începând cu această iarnă.
“Reactivarea
Cinematografului Tineretului constituie cadrul adecvat pentru promovarea artei
cinematografice la Caransebeş, dar şi pentru stimularea spiritului creativ al
tinerilor talentaţi de aici”, a precizat managerul Casei de Cultură “George Suru”, Ioan Cojocariu.
De
menţionat că, în ultimele decenii, Cinematograful “Tineretului” a avut o
evoluţie descendentă, ce a culminat cu închiderea obiectivului şi încetarea
derulării proiecţiilor de filme la Caransebeş.
După
Revoluţia din Decembrie 1989, cinematograful a fost o lungă perioadă de timp în
administrarea Regiei Autonome de Distribuţie a Filmelor “România Film”. Odată
ce industria cinematografică autohtonă a intrat în declin, locaţia şi-a închis
porţile spectatorilor, iar personalul de aici a fost trecut în şomaj. În timp,
cinematograful “fantomă” a ajuns într-o avansată stare de degradare întrucât
Regia Autonomă “România Film” nu şi-a permis să efectueze lucrările de
întreţinere ale imobilului.
În
această situaţie, Municipalitatea din urbea de pe Timiş şi Sebeş a luat
atitudine şi a obţinut de la Ministerul Culturii trecerea clădirii fostului
cinematograf din patrimoniul ministerului în cel al Primăriei Caransebeş şi
administrarea Casei de Cultură “George Suru”. Ulterior, Regia Autonomă de
Distribuţie a Filmelor “România Film“ a atacat în instanţă Hotărârea de Guvern
prin care o serie de cinematografe din ţară erau trecute în administrarea
primăriilor şi a avut câştig de cauză. Într-un final, Curtea Constituţională
s-a pronunţat în acest caz şi a considerat îndreptăţită respectiva Hotărâre de
Guvern.
Astfel,
abia din anul 2009, Cinematograful „Tineretului” a fost preluat definitiv de
Municipalitate, iar acest lucru s-a realizat după ce Legea cinematografiei, a
fost promulgată. Potrivit acesteia, sălile şi grădinile cinematografice,
împreună cu terenurile aferente acestora şi care se află în proprietatea
privată a statului trec în proprietatea publică a autorităţilor administrativ
teritoriale locale.
În consecinţă, aici au fost iniţiate la scurt timp unele investiţii de
modernizare care să asigure în condiţii decente organizarea de evenimente
specifice.
La finele aceluiaşi an 2009, evenimentul mult aşteptat de redeschidere
a locaţiei după o întrerupere de 15 ani s-a produs cu ocazia unui Festival
Naţional de Scurt Metraje ce a programat proiecţii cinematografice în localităţile
importante din toată ţara .
Manifestările
în cauză s-au derulat sub genericul de “România on Tour – Spune pe scurt!”, iar
filmele de scurt metraj prezentate au fost cele premiate la festivalurile de
gen de la Cannes, Berlin şi New York, precum şi proiecţiile cinematografice de
anvergură recompensate de “Academia Americană de Film” de la Los Angeles cu
binecunoscutele premii “Oscar”.
Evenimentul
a reprezentat un real succes în rândul publicului caransebeşean, iar tinerii
care nu au avut vreodată ocazia să vizioneze vreun film la Cinematograful
"Tineretului" au luat cu asalt locaţia respectivă.
În
continuare, Primăria Municipiului Caransebeş a vizat modernizarea totală a
Cinematografului „Tineretului” cu aportul de fonduri europene sau
guvernamentale însă, aceste demersuri nu au beneficiat de susţinere adecvată din
partea factorilor abilitaţi şi decidenţi.
După
alţi şase ani de aşteptare, în luna septembrie a anului 2015, Municipalitatea a
demarat lucrările de modernizare cu fonduri de la bugetul local, precum în
cazul clădirii şi a sălii de spectacole de la Casa de Cultură “George Suru”.
De
adăugat şi faptul că, imobilul ce găzduieşte Cinematograful „Tineretului” din
municipiul din “Ţara Gugulanilor”, datează din
anul 1912 şi este inclus pe lista monumentelor arhitecturale ale patrimoniului
naţional cultural.
DA , DA BRAVO CARANSEBES !
RăspundețiȘtergereCe veste minunată!
RăspundețiȘtergereFrumos orasu meu este
RăspundețiȘtergereCand e film,sa vin?
RăspundețiȘtergerenaturally like your website howeveer you have to check the spelling on quite a few
RăspundețiȘtergereof your posts. Several of them are rife with spelling problems
and I to find it very troublesome to tell the reality on the other hand I'll suurely come back
again.
Here is my website; webpage ()
. , ?
RăspundețiȘtergereFeel free to surf to my site ... amazon.com
Super faina vestea!!! Bravo
RăspundețiȘtergere