marți, 11 noiembrie 2014

Primarul caransebeşean Marcel Vela: "Proiectele edilitare de modernizare ale trotuarelor din municipiu sunt prioritare şi vor continua în perioada viitoare"

             

               Proiectele urbanistice de reabilitare ale trotuarelor din urbea de pe Timiş şi Sebeş sunt în plină derulare aici în această perioadă.

Recent s-au încheiat lucrările de refacere ale spaţiilor destinate traficului pietonal în cartierul Jupa.


În această zonă, trotuarele au fost reabilitate prin aplicarea de pavaje şi borduri aferente, ceea ce a condus la sporirea confortului trecătorilor.

Proiectele edilitare de amenajare adecvată ale spaţiilor urbane pietonale au demarat la Caransebeş în urmă cu câţiva ani.


Până în prezent au fost astfel refăcute trotuarele din zonele Centrului Civic, Parcului „General Ioan Drăgălina” şi principalei pieţe agroalimentare precum şi cele din cartierele Pipirig, Cazărmii şi Ţiglărie. Prin urmare, arterele principale de circulaţie din urbea de pe Timiş şi Sebeş, între care străzile Nicolae Bălcescu, Ardealului, Tribunalului, General Mihail Trapşa, Efrem Zăcan, Calea Orşovei, Mihail Sadoveanu, Libertăţii, C.D. Loga, Tudor Vladimirescu şi Mihai Viteazu, oferă acum condiţii propice traficului pietonal.


De precizat şi faptul că, Municipalitatea intenţionează să continue lucrările de refacere ale trotuarelor pietonale şi în cazul celorlalte zone intens circulate ale localităţii de pe Timiş şi Sebeş.


           Astfel, în momentul de faţă sunt în derulare ample lucrări de amenajare urbanistică pe strada Moise Groza, în apropiata vecinătate a Parcului „General Ioan Drăgălina”. Aici, pe lângă modernizarea spaţiilor destinate traficului pietonal prin aplicarea de pavaje şi borduri, vor fi dezvoltate mai multe locuri de parcare şi spaţii verzi cu vegetaţie ornamentală. Totodată, vechile pietre cubice de pe carosabilul arterei în cauză urmează să fie înlocuite cu un covor asfaltic nou.

2 comentarii:

  1. domnule vasi,puneti domnule in discutie si cum au distrus nenorocitii astia drumul din caransebesul nou..incepand de la ford pana la pod..e dezastru RUSINE VELA!!!de reparat cand il repara?????!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule Anonim, sunteţi subiectiv, tendenţios şi dezinformat.
    Conducerea Primăriei Municipiului Caransebeş nu are nicio vină în această privinţă. Pentru informarea dvs. corectă referitor la subiectul în cauză vă recomand să citiţi articolul de astăzi.
    Numai bine!

    http://vasipopescu.blogspot.ro/2014/11/soferii-caransebeseni-rasufla-usurati.html

    RăspundețiȘtergere

Citeşte în continuare şi alte informaţii importante de la Caransebeş:

Etichete:

Caransebeş Cultură Artă "Ţara Gugulanilor" Banatul Montan Istorie Social Tradiţii Casa de Cultură "George Suru" Reşiţa Timişoara Sport Folclor Parcul "Teiuş" Literatură Colegiul "CD Loga" Învăţământ Educaţie Ion Marcel Vela Administraţie Liviu Groza Muzică populară Parcul „General Ioan Drăgălina” Bucureşti Adrian Ardeţ Colegiul "Traian Doda" Ioan Cojocariu Mediu Muzică clasică Culinar Fotbal Etnografie Fotografii inedite Luţă Ioviţă Monumente Spiritualitate Ştefan Isac Muzeul Caransebeș Comerţ Sănătate Ansamblul "Doina Banatului" Lugoj Piaţa "Revoluţiei" Liga a II-a Atletism Culte Eveniment Pictură Teatru Balta Sărată Ery Pervulescu Politică Arheologie Gabi Zaharia Produse ecologice Simpozion Sinagoga "Beith El" Suporteri Autorităţi Cristian Dragomir Turism Cluj-Napoca Eugen Petri Mihaela Pral Poezie Râul Timiş Achim Nica Ana Pacatiuş Dan Daniel Doran Procese electorale Religie Râul Sebeş Sculptură Sibiu Sorin Bălu 1 Decembrie 1918 Ciclism Daniela Văcărescu Documente Elie Miron Cristea Festival Jurnalism Liliana Danci Medicină Oţelu Roşu PSS Lucian Primul Război Mondial Armata Română Biblioteca ”Mihail Halici” Campanie Constantin Daicoviciu Cornel Galescu Craiova Iancu Laurenţiu Klaus Iohannis Mihai Vintilă Muzică uşoară Petronela Ciobotea Piaţa agroalimentară Poiana Mărului Pomicultură Taraful "Olanii" Transport "Ruga de la Oraş" Adela Jurchescu Adrian Crânganu Afilon Laţcu Alin Artimon Alin Paleacu Ansamblul "Junii Gugulani" Arad Dacia Romană Deva Dumitru Chepeţean Eftimie Murgu Filip Strejariu Incompetenţă O.S.P.D. Caransebeş Sorina Jurj Valea Cenchii Agricultură Andezit Banatul Sârbesc Băile Herculane Campionat Naţional Cercul Militar Cinematografie Cinematograful "Luna" Constantin Brătescu Dansuri populare Loredana Cimpoieru Maraton Marmură albă Obreja Palatul Cotroceni Patinaj Victor Ponta Alba Iulia Ana Paica Arhitectură Armeniş Bucoşniţa Club Sportiv Şcolar Clubul "Impact Vox" Consiliul Județean Constantin Petruţa-Iovanovici Ecologie Economie Emanuela Budimir Florin Bojin Ilie Iova Legumicultură Ministerul Sănătăţii Muntele Mic Nicolae Borceanu Regimentul 43 "Infanterie" Salvamont Silvicultură Travertin Turnu Ruieni "Piaţa Gugulanilor" "Pro Patria" Alexandra Nicolau Alexandru Petria Amenajări edilitare Ana Jurj Bata Marianov Buchin Chinologie Clubul "Rotary" Comunism Cosmin Popovici Cristian Brecica Cristina Galescu Cupa României Dan Laurenţiu Tocuţ Daniel Opriţa Dimitar Pangarov Divizia A Dramaturgie Felicia Stoian Florin Damian-Schwartz Gabriela Szabo Gheorghe Jurma Grupul "MTB" Holocaust Ilegalitate Ivan Bloch Lucia Măran Mihaela Muntean Ministerul Culturii Monden Nicoleta Cimpoieru Nutriţie Oradea Oraviţa Pavel Craia Pavel Şuşară Piatra Neamţ Reformă Sarmizegetusa Schi Semimaraton Sorin Gheju Teregova Tezaur Traian Doda Târgu Jiu Universitatea de "Vest" Urbanism Volei "Turnul lui Ovid" Adrian Jurchescu Adrian Stepan Aeroclubul României Alexandru Guran Alpinism Ansamblul ”Zestrea Gugulanilor” Antoniu Sequens Ariana Covaci Baia Mare Bersobis-Aizis Bocşa Caniculă Carmen Neumann Cornel Ungureanu Corneliu Baba Costin Feneșan Călin Popescu Tăriceanu Daniel Alic Defrişări Dorina Grecu Dumitru Jompan Episcopia Caransebeşului Epoca Neolitică FC "Viitorul" Caransebeş Filarmonica "Banatul" Finanţe George Enescu George Pelin Gheorghe Secheşan Gorun Guvernul României Handmade Iconografie Indiferenţă Infrastructură Ionela Bădălan Iosif Caraiman Jupa Liga a IV-a Liubiţa Raichici Mafie Marcel Tolcea Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia Mariana Ionescu Mircea Moscovici Moise Groza N.D. Vlădulescu Nicolae Borlovan Nicolae Corneanu Nicolae Iorga Nicolae Sârbu Nicolae Ungar Nistor Ghimboaşă Omagiu Orşova Ovidiu Roşu Poliţia rutieră Publicitate Pădure Regele Ferdinand Revista ”Interferențe” Râul Bârzava Satu Mare Silviu Hurduzeu Sinagoga "Beit El" Slatina Timiş Tenis Tiberiu Ceia Tibiscum Turnu Severin Valea Timişului Valeria Arnăutu Vandalism Vioară Viticultură Voluntariat Ştefan Popa Popa’s Ştrandul "Tineretului" " "Magica Balta" "Radarul pădurilor" Academia Română Agmonia Alexandru Mironov Alin Oprea Ana Borcean Ana Munteanu Andrei Ungur Aniversare Armjavascript:void(0);ata Română Arţari Atletism Master Aviaţie Balcaniadă Bozovici Buziaş Caricatură Caritate Catedrala Episcopală Cecilia Clipa Chişinău Cinematograful "Tineretului" Colegiul "Octav Băcilă" Colegiul "Traian Lalescu" Comemorare Cornelia Mateescu Costi Păun Crin Antonescu Cristian Iorgov Cultura "Vinca" Cutremur Dan Alexa Dan Diaconescu Daniela Fara Decebal şi Traian Demisie Dimitrie Cantemir Doriana Talpeș Ecumenism Editorial Elena Udrea Eleonora Bunea Emil Săndoi Energie electrică Epigrame Epoca Bronzului Evaziune Filaret Musta Floarea Pascal Gabi Zaharia Ion Marcel Vela Gabi Ţurcaş Gelu Stan George Corbu Gheorghe Tache Gheorghe Țunea Grafică Grai bănăţean Gripă Hadrian Daicoviciu Handbal Horia Irimia Iaz Iaşi Ieruga Ilie Sârbu Industrie Informatică Infracţiuni Internet Inundaţii Ioan Jorj Ioan Mircea Petruţ Ioan Piso Ion Mocioalcă Iuliana Popescu-Enache Iuliu Hossu Iuliu Vuia Janos Horvay Josef Racz Laura Sgaverdea Laurenţiu Bădicioiu Lavinia Călina Lederata-Arcidava Liceul "Dacia" Liceul "Sabin Păuţa" Liceul "Trandafir Cocârlă" Lindenfeld Manuela Ionescu Margit Szemenyei Maria Bologa Maria Frenţiu Maria Tănase Marian Enache Masivul Făgăraş Matei Lupu Mihai Bolintiş Milos Simovici Mioveni Mircea Baniciu Mircea Dinescu Mircea Ionescu Quintus Miruna Maria Mihancea Mitropolit Primat Mizil Molizi Muzeul Satului Bănăţean Mălina Ciobanu Mărțișor Nicolae Bănicioiu Nicoleta Voica Octavian Bordan Olimpiadă Naţională Ordine publică Palatul Împăratului Traian Parlamentul României Paula Seling Petre Mogoşanu Petrică Miulescu Irimică Petroșnița Petru Bona Pictură Sculptură Pierre Amoyal Platani Port popular Prea Sfinţia Sa Lucian Presă scrisă Protest Publicistică Pâncota Râul Cerna Salarizare Seminarul "Ioan Popasu" Serbările Cetăţii Simbolistică Simona Țimonea Slatina Olt Solidaritate Sorin Grindeanu Stana Stepanescu Teologie Timotei Popovici Traian Băsescu Traian Topliceanu Transfăgărăşan Transplant organe Trupa ”Masquerade” Tudor Gheorghe Tudor Mușatescu Uzdin Vaccin Valea Almăjului Vasile Popovici Vârful "Gugu" Împărăteasa "Sissi" Împărăteasa Maria Tereza Şah Şcoala Populară "Ion Românu" Şesu Roşu Ştefan Velovan ”Centenar România” ”Descriptio Moldaviae”

Translate

Arhivă blog

Persoane interesate