Istoricul Cinematograf „Luna”
promite să devină în viitor principalul punct de atracţie în domeniul filmului, din zona Banatului Montan.
Este vorba despre fostul
Cinematograf „Tineretului” care şi-a schimbat denumirea odată cu demararea
lucrărilor de reabilitare capitală.
Locaţia în cauză a purtat
titulatura de „Luna” încă de acum un secol, din momentul inaugurării obiectivului,
având un rol deosebit de important pentru cultura locului.
Aici aveau loc cu
regularitate, în perioada antebelică, diverse spectacole artistice din
domeniile folcloric şi teatral, precum şi alte evenimente culturale.
Decizia revenirii la vechea
denumire a fost luată de reprezentanţii Primăriei şi Consiliului Local
Caransebeş.
„Dacă tot se lucrează pentru
reactivarea acestui obiectiv deosebit de important în zilele imediat următoare, am considerat că avem o datorie de onoare faţă de înaintaşii noştri, cei care l-au
construit, faţă de istoria şi de tradiţia municipiului Caransebeş, să-i redăm
denumirea iniţială, astfel încât să avem un cinematograf emblematic, care să
aducă spre el nu doar tineri, ci şi cetăţeni de toate vârstele”, a menţionat
edilul-şef al municipiului din „Ţara Gugulanilor”, Marcel Vela.
În prezent, lucrările de reabilitare şi modernizare ale cinematografului sunt aproape de finalizare, cu aportul de fonduri
de la bugetul local, fiind alocată în acest sens o sumă de peste 500.000
lei.
Acestea au demarat la începutul
toamnei anului trecut prin intermediul angajaţilor Serviciului Public
Intreţinere şi Reabilitare din cadrul Primăriei care au ajutat la scoaterea
obiectelor vechi şi uzate din incintă. În continuare, a fost refăcută reţeaua
de electricitate, iar o firmă privată specializată din Reşiţa execută lucrările de modernizare
propriu-zise.
Astfel, atât exteriorul, cât şi
interiorul imobilului monument istoric şi arhitectural vor fi integral
reabilitate, iar obiectivul va putea găzdui atât proiecţii cinematografice cât
şi spectacole de mare amploare şi concerte.
“Faţada Cinematografului Luna va fi
galbenă. Peretele lateral va avea două uşi de evacuare, în loc de una. La
parter va exista un bar cu mese, la care, însă, nu se vor comercializa băuturi
alcoolice şi ţigări. La balcon se va putea urca şi direct din sală, dar există
şi o intrare laterală. Cabinei de proiecţie i s-a schimbat locul, deoarece până
acum filmele se proiectau oarecum în diagonală, iar pentru remedierea acestei
probleme ecranul era montat sub un anumit unghi. Deoarece, atunci când va
începe activitatea aici, se vor proiecta filme 2D, 3D și Multiplex, dar şi
pentru a se crea efectele necesare, proiectarea se va face perpendicular pe
ecran, pentru aceasta fiind nevoie să fie modificate unghiurile cabinei de
proiecţie”, a declarat managerul Casei de Cultură “George Suru”, Ioan
Cojocariu.
Scaunele cinematografului, în
număr de 240, vor avea culoarea vişinei putrede şi au fost achiziţionate din
Spania, printr-o ofertă avantajoasă ca urmare a desfiinţării unui cinematograf,
preţul lor fiind de şase ori mai mic decât ceea ce există acum pe piaţă, iar
holurile şi scările vor fi îmbrăcate cu un material deosebit, marmoleum, o
îmbinare între răşini şi lemn, adus din Suedia, după şase luni această compoziţie
urmând să se transforme în piatră de culoare verde.
Foaierul folosit pentru
viitoarele manifestări culturale, precum expoziţii sau lansări de carte, va fi generos
şi dotat cu scaune identice cu cele din sala de spectacole.
„Pot să vă spun că, în mod sigur,
cei care au vizionat, înainte, un film aici, nu vor mai recunoaşte sala. Este o
sală făcută să dureze o sută de ani! Ne-am gândit că dacă această sală a
supravieţuit un veac şi a trecut prin două războaie mondiale, atunci să o
reclădim pentru încă o sută de ani de-acum înainte”, a mai adăugat managerul Casei de
Cultură “George Suru”, Ioan Cojocariu.
În ceea ce priveşte istoria
postdecembristă a locaţiei, trebuie precizat că, fostul
Cinematograf “Tineretului”, actual “Luna”, a avut o evoluţie descendentă, ce a
culminat cu închiderea obiectivului şi încetarea derulării proiecţiilor de
filme la Caransebeş.
După Revoluţia din Decembrie
1989, cinematograful a fost o lungă perioadă de timp în administrarea Regiei
Autonome de Distribuţie a Filmelor “România Film”. Odată ce industria
cinematografică autohtonă a intrat în declin, locaţia şi-a închis porţile
spectatorilor, iar personalul de aici a fost trecut în şomaj. În timp,
cinematograful “fantomă” a ajuns într-o avansată stare de degradare întrucât
Regia Autonomă “România Film” nu şi-a permis să efectueze lucrările de
întreţinere ale imobilului.
În această situaţie,
Municipalitatea din urbea de pe Timiş şi Sebeş a luat atitudine şi a obţinut de
la Ministerul Culturii trecerea clădirii fostului cinematograf din patrimoniul
ministerului în cel al Primăriei Caransebeş şi administrarea Casei de Cultură
“George Suru”. Ulterior, Regia Autonomă de Distribuţie a Filmelor “România
Film“ a atacat în instanţă Hotărârea de Guvern prin care o serie de
cinematografe din ţară erau trecute în administrarea primăriilor şi a avut
câştig de cauză. Într-un final, Curtea Constituţională s-a pronunţat în acest
caz şi a considerat îndreptăţită respectiva Hotărâre de Guvern.
Astfel, abia din anul 2009,
Cinematograful „Tineretului” a fost preluat definitiv de Municipalitate, iar
acest lucru s-a realizat după ce Legea cinematografiei a fost promulgată.
Potrivit acesteia, sălile cinematografice, împreună cu terenurile aferente
acestora şi care se află în proprietatea privată a statului trec în
proprietatea publică a autorităţilor administrativ teritoriale locale.
În consecinţă, aici au fost
iniţiate la scurt timp unele investiţii de modernizare care să asigure în
condiţii decente organizarea de evenimente specifice.
La finele aceluiaşi an 2009,
evenimentul mult aşteptat de redeschidere a locaţiei după o întrerupere de 15
ani s-a produs cu ocazia unui Festival Naţional de Scurt Metraje ce a programat
proiecţii cinematografice în localităţile importante din toată ţara .
Manifestările în cauză s-au
derulat sub genericul de “România on Tour – Spune pe scurt!”, iar filmele de
scurt metraj prezentate au fost cele premiate la festivalurile de gen de la
Cannes, Berlin şi New York, precum şi proiecţiile cinematografice de anvergură
recompensate de “Academia Americană de Film” de la Los Angeles cu
binecunoscutele premii “Oscar”.
Evenimentul a reprezentat un real
succes în rândul publicului caransebeşean, iar tinerii care nu au avut vreodată
ocazia să vizioneze vreun film la Cinematograful "Tineretului" au
luat cu asalt locaţia respectivă.
În continuare, Primăria
Municipiului Caransebeş a vizat modernizarea totală a cinematografului cu
aportul de fonduri europene sau guvernamentale însă, aceste demersuri nu au
beneficiat de susţinere adecvată din partea factorilor abilitaţi şi decidenţi.
După alţi şase ani de aşteptare,
în luna septembrie a anului 2015, Municipalitatea a demarat lucrările de
modernizare cu fonduri de la bugetul local, precum în cazul clădirii şi a sălii
de spectacole de la Casa de Cultură “George Suru”.
De adăugat şi faptul că, imobilul
ce găzduieşte Cinematograful „Luna” din municipiul din “Ţara Gugulanilor”,
datează din anul 1912, fiind inclus pe lista monumentelor arhitecturale ale
patrimoniului naţional cultural.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu