Ziua de 21 iulie este reprezentativă pentru locuitorii "Ţării Gugulanilor", această dată fiind considerată, conform legii,
“Ziua Banatului”.
Data marchează un eveniment
istoric de o mare importanţă, şi anume, semnarea “Tratatului de la Passarowitz”
din anul 1718, prin care s-a încheiat războiul dintre Imperiul Otoman pe de-o
parte, şi Imperiul Habsburgic şi Republica Veneţiană de cealaltă parte, iar
astfel, Banatul a redevenit o provincie europeană şi creştină.
În urma acestui acord, Banatul şi
alte teritorii stăpânite de otomani sunt încorporate "Casei de Habsburg", acest
eveniment fiind momentul de renaştere a provinciei istorice. În continuare au fost luate
o serie de măsuri de către noua administraţie, reforme care au reconstruit
aproape de la zero o regiune aflată în degringoladă.
Tot în acea perioadă a fost
conceput primul steag al Banatului, cu o cruce albă pe fundal verde.
Anterior anului 1718, otomanii au
avut mai multe succese împotriva Veneţiei şi în luptele purtate în Grecia, dar
au fost înfrânţi la Petrovaradin de către trupele imperiale habsburgice conduse
de prinţul Eugen de Savoia.
În consecinţă, în urma
tratatului, Imperiul Otoman a pierdut Banatul Timişoarei, Serbia de Nord,
nordul Bosniei şi Oltenia, în favoarea "Casei de Habsburg". Belgradul şi Oltenia
au fost obţinute ulterior înapoi de Imperiul Otoman în anul 1739 prin “Tratatul
de la Belgrad”.
De menţionat şi faptul că,
proiectul legislativ prin care data de 21 iulie a devenit “Ziua Banatului” a fost
adoptat de Senatul României în luna aprilie a anului 2015. Demersul a luat
naştere la iniţiativa mai multor parlamentari din judeţul Timiş.
La Multi Ani !
RăspundețiȘtergereFaini ie Banatu Nostru
RăspundețiȘtergereLa multi ani! Poate incepem si noi sa apreciem ce e nostru si nd apartine !
RăspundețiȘtergereMandru de Banat
RăspundețiȘtergereLa Multi ani !
RăspundețiȘtergere