Lumea plină de farmec a Crăciunului autentic, cu datinile şi colindele
strămoşeşti, a fost prezentată publicului caransebeşean iubitor de tradiţii
populare.
Astfel, un nou eveniment cultural menit să promoveze valorile
spirituale şi obiceiurile veritabile din Banatul Montan a avut loc
la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din municipiul
de pe Timiş şi Sebeş.
Instituţia de cultură a organizat cu sprijinul Consiliului Judeţean
Caraş-Severin şi Episcopiei Caransebeşului tradiţionalul spectacol de colinde
intitulat “Asta-i Sara de Ajun”.
Manifestarea s-a bucurat de participarea Corului Episcopiei Caransebeşului,
coordonat de profesorul Laurenţiu Iacob, Corului Catedralei ,,Învierea
Domnului'' Caransebeş, Corului Seminarului ,,Timotei Popovici'' Caransebeş,
Corului ,,Laudatio'' al Episcopiei Caransebeşului, coordonate de profesorul
Gheorghe Tistu, Corului Liceului Bănăţean din oraşul Oţelu-Roşu, coordonator
Simona Popa, Corului Grădiniţei cu Program Prelungit numărul 4 din Caransebeş,
coordonator Maria Ţuican şi a Ansamblului de Cântece şi Dansuri Populare “Doina
Banatului”, coordonat de directorul Florin Bojin.
Prin organizarea acestui eveniment artistic şi spiritual s-a dorit
promovarea datinilor şi obiceiurile autentice, aşa cum sunt ele păstrate în
vatra satului românesc, căci, Crăciunul este celebrat ca dată a naşterii lui Isus
Hristos, iar de-a lungul secolelor a devenit o sărbătoare a familiei, marcată
de obiceiuri precum colindele, împodobitul bradului şi darurile Moşului, mult
aşteptate de copiii din întreaga lume.
“Conform tradiţiei, organizăm împreună pentru caransebeşeni şi pentru
întreaga Ţară a Gugulanilor acest tradiţional
concert de colinde. Perioada Crăciunului ne apropie pe toţi de sentimente
frumoase, sfinte şi curate, iar sfânt pentru noi este colindul strămoşesc şi
vestea Naşterii Domnului şi Mântuitorului Isus Hristos”, a menţionat
prezentatorul manifestării, Daniel Alic, consilier cultural în cadrul
Episcopiei Caransebeşului.
“Concertul tradiţional de colinde organizat de Muzeul Județean de
Etnografie şi al Regimentului de Graniţă în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă a
Caransebeşului şi-a propus să aducă în faţa publicului, ca în fiecare an,
colindele tradiţionale româneşti încărcate de o semnificaţie aparte şi care
transmit mesajul Naşterii Mântuitorului. Vă mulţumim pentru că ne-aţi fost
alături şi vă dorim tuturor Sărbători fericite şi La mulţi ani!”, a spus
managerul instituţiei de cultură, Adrian Ardeţ.
La final, toţi participanţii artişti, mai mari sau mai mici, au primit din partea
organizatorilor pungi cadou conţinând dulciuri şi băuturi răcoritoare.
De adăugat şi faptul că, intrarea la evenimentul derulat în “Aula Musei
Caransebesiensis” a fost liberă, sala fiind neîncăpătoare pentru gugulanii dornici
să trăiască minunatele clipe de poveste ale Sărbătorilor de Iarnă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu