Restrânsa comunitate evreiască din
municipiul de pe Timiş şi Sebeş a renăscut în mod oficial!
Sinagoga "Beit El" a
găzduit un nou eveniment dedicat cultului iudaic şi, în special, “Zilei
Europene a Culturii Evreieşti”.
Manifestarea în cauză, derulată sub
genericul de “Ziua Porţilor Deschise”, a programat în holul sinagogii, în cadrul
unui punct muzeistic, o inedită expoziţie cu obiecte culturale, documente şi
poze istorice specifice cultului. Prin urmare, vizitatorii au putut afla
detalii deosebit de interesante despre obiceiurile şi tradiţiile evreieşti.
Astfel, publicul a avut
posibilitatea să viziteze Sinagoga "Beith El", edificiu de patrimoniu naţional ce a fost
construit între anii 1893-1894 în stil neogotic, dar şi atracţia principală de
aici, respectiv, orga aflată în perfectă stare de funcţionare.
Principalul artizan al renaşterii
cultului evreiesc la Caransebeş este tânărul reprezentant al comunităţii
iudaice din municipiul Lugoj, Ery Pervulescu, în vârstă de 17 ani, elev la
Colegiul Naţional “C.D. Loga”.
La orele serii, templul iudaic a
fost gazda unui extraordinar concert de orgă susţinut de interpretele Camelia
Estera Cărăbaş si Cristina Struţa, de la Filarmonica “Banatul” din Timişoara , intrarea la
eveniment fiind liberă.
La acţiune au participat
reprezentanţii cultului evreiesc, personalităţi culturale ale urbei de pe Timiş
şi Sebeş, dar şi un număr impresionant de iubitori ai muzicii de orgă de toate
vârstele.
“Evenimentul de astăzi este unul cu
totul special deoarece, atât pentru mine cât şi pentru membrii comunităţii
înseamnă un nou început, un început care vine odată cu Noul An evreiesc, anul
5776 şi sperăm să fie de două ori mai bun decât precedentul. Pentru comunitatea
noastră, anul care curând se va încheia a însemnat un succes pe toate
planurile, numărul membrilor s-a dublat, iar faţada sinagogii a fost refacută,
ceea ce nimeni nu mai aştepta şi credea că se poate întâmpla. Le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de
noi si sper, ca pe data de 28 septembrie când sinagoga împlineşte 121 de ani să
fim din nou împreună”, a declarat administratorul sinagogii, Ery Pervulescu.
“Ţin să îl felicit pe tânărul Ery
Pervulescu pentru organizarea activităţilor şi demersurilor de renaştere ale
cultului mozaic. Dorim ca pe viitor să includem Ziua Europeană a Culturii
Evreieşti în calendarul cultural al urbei, alături de sărbătorile celorlate
comunităţi convieţuitoare, iar astfel, aceasta să devină una tradiţională la
Caransebeş. Mai mult, Municipalitatea doreşte să se implice în ceea ce priveşte
reabilitarea interiorului templului iudaic, în special pentru recondiţionarea
frumosului altar de aici. Lucrările trebuie efectuate de specialişti, întrucât
acest element este unul istoric, necesitând toată atenţia noastră”, a precizat în
debutul manifestării în cauză managerul Casei de Cultură “George Suru”, Ioan
Cojocariu.
De altfel, cu prilejul acestei
acţiuni, s-a marcat finalizarea lucrărilor de reabilitare ale exteriorului
sinagogii.
Imobilul a fost reabilitat din
fondurile Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, dar şi prin aportul
unor persoane binevoitoare care au dorit să contribuie cu mici ajutoare, fie
ele băneşti sau materiale.
De adăugat şi faptul că, în
momentul de faţă, comunitatea iudaică din urbea din “Ţara
Gugulanilor” numără peste 3o de membri.
Frumos !
RăspundețiȘtergere