Manifestările cultural-muzicale
continuă la Sinagoga “Beith El”, cu
implicarea tânărului membru al cultului iudaic Ery Pervulescu, în vârstă de 18
ani, elev la Colegiul Naţional “C.D. Loga”.
Astfel, "Ziua Porţilor Deschise" se va organiza la templul evreiesc din municipiul Caransebeş, duminică, 4 septembrie 2016, cu ocazia “Zilei Europene a Culturii Iudaice”.
În intervalul orar 9:00-18:00, vor avea loc tururi ghidate ale sinagogii și va fi deschisă o expoziţie cu documente inedite, poze şi obiecte reprezentative pentru comunitatea evreiască din localitate.
La orele serii, cu prilejul
împlinirii a 120 de ani de la punerea în funcţiune a orgii Sinagogii
“Beith El”, se va desfăşura un extraordinar concert de muzică clasică susţinut
de: Silvia Sorina Munteanu, soprană, Opera Naţională Bucureşti, Marius Manyov, bas, Facultatea de Muzică din Timişoara, şi Alexandru Petria, orgă, Opera din
Stuttgart, Germania.
În program vor figura arii din
operele „Nabucco” de Giuseppe Verdi, „La Juive” de Fromental Halevy, şi „Norma”
de Vincenzo Bellini, precum şi alte piese din repertoriul universal, acestea
urmând să fie interpretate într-o locaţie cunoscută pentru acustica sa
deosebită.
Accesul publicului iubitor de muzică clasică la evenimentul în cauză este liber.
“Concertul din data de 4 septembrie este
unul special, deoarece marchează 120 de ani de la punerea în funcţiune a orgii
care a fost construită în anul 1896 de către fiul lui Anton Dangl la Arad, unde
era atelierul moştenit de la tatăl său, constructorul de orgi al Curţii Imperiale.
Este o orgă cu tractură mecanică, cu un manual şi pedalier, având şapte registre,
şase în manual şi unul în pedalier. Evenimentul mai are rolul să marcheze
finalizarea lucrărilor de reabilitare a faţadei templului iudaic, iar în ultimul
an, s-au mai organizat aici şi alte manifestări cultural-muzicale”. Vă invităm
cu tot dragul alături de noi!”, a declarat reprezentantul cultului mozaic,
tânărul Ery Pervulescu.
De precizat şi faptul că, manifestarea
este organizată de Primăria Municipiului Caransebeş, Casa de Cultură „George
Suru”, Obştea Evreilor Caransebeş şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti din
România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu