În urbea de pe Timiş şi Sebeş există o asociaţie
canină de salvare de vieţi omeneşti, ce deserveşte acţiunile de căutare în
Munţii Banatului.
Este vorba despre Asociaţia Câinii de Salvare SAR
(Search and Rescue) „Gugulania”, structura în cauză fiind recent înfiinţată precum şi coordonată de salvamontistul cărăşean voluntar
Cristian Brecica.
Câinii special antrenaţi pentru situaţii limită
pot sprijini lucrătorii din cadrul Serviciului Public "Salvamont", Inspectoratului pentru Situaţii
de Urgenţă „Semenic” şi Jandarmeriei Caraş-Severin, în potenţialele activităţi
de salvare din munţi.
Pentru salvarea de vieţi omeneşti sunt utilizaţi doi
câini din rasa Ciobănesc Belgian Malinois şi unul din rasa Ciobănesc German.
Patrupedele "umanitare" se numesc Xara, Vreni Dark Kennel şi Athos.
Câinii de rasă au un acut simţ al mirosului şi pot
adulmeca de departe chiar şi oameni îngropaţi adânc în zăpadă.
În urmă cu câteva zile, super-câinii de la
Caransebeş au participat sub îndrumarea lui Cristian Brecica la Campionatul
Naţional al Câinilor de Salvare ce s-a desfăşurat la Craiova. După derularea competiţiei, Ciobănescul Belgian Malinois Vreni Dark Kennel a câştigat premiul
I pentru cea mai bună căutare de persoane dispărute în pădure.
„Activităţile de căutare şi salvare derulate prin
intermediul câinilor sunt deplin apreciate în străinătate unde există organizaţii
ce activează de peste 40 de ani şi care sunt recunoscute ca fiind
indispensabile în situaţii de persoane disparute, surprinse în dărâmături sau
în avalanşe. În multe situaţii, procedurile de intervenţie prevăd asigurarea
prioritară a accesului echipelor de căutare şi salvare cu câini, înaintea altor
efective de intervenţie. Echipele în cauză, corect pregătite, dovedesc o
eficienţă net superioară altor mijloace de căutare în majoritatea situaţiilor”,
a declarat coordonatorul Asociaţiei Câinii de Salvare SAR „Gugulania”, Cristian
Brecica.
De precizat şi faptul că, în România, mai există persoane
pasionate care antrenează câini pentru salvare în localitatea Arad,
colaboratori apropiaţi ai caransebeşeanului Cristian Brecica, precum şi în
oraşele Cluj-Napoca, Craiova, Bucureşti, Sibiu şi Odorheiul Secuiesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu