Miruna Maria Mihancea este numele tinerei speranţe
din domeniul foto-jurnalismului sportiv cărăşean.
Tânăra de la Reşiţa în vârstă de numai 16 ani, elevă la Colegiul Naţional „Traian Lalescu”, colaborează în prezent cu
două publicaţii media oficiale, respectiv „Arena Bănăţeană” şi „Blogul lui Vasi
Popescu”, iar fotografiile sale din cadrul articolelor de specialitate fac
deliciul şi sunt unanim apreciate în rândul cititorilor ambelor publicaţii
online.
Miruna Maria lucrează cu pasiune şi dăruire
pentru acest domeniu şi se declară o susţinătoare convinsă a mişcării în aer
liber.
Aceasta este prezentă la fiecare dintre jocurile
desfăşurate pe teren propriu de echipele de fotbal şi handbal din municipiul
Reşiţa, precum şi la meciurile susţinute de formaţia FC Caransebeş.
Astfel, datorită aparatului de
fotografiat precum şi a îndemânării sale, iubitorii sportului nu ratează niciun instantaneu important de la
evenimentele în cauză. Prin intermediul paginii de socializare, Miruna Maria obişnuieşte
să îi „răsfeţe” pe prietenii suporteri cu albume ce conţin peste două sute de
fotografii de la fiecare manifestare sportivă la care ia parte.
Pentru perioada următoare, tânăra şi talentata reşiţeană îşi propune ca pe lângă fotografiile efectuate să debuteze cu succes şi la capitolul redactării de articole de specialitate privitoare la evenimentele sportive la care participă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu