Fotbaliştii caransebeşeni de la
echipa “Viitorul” au bifat o nouă victorie în campionatul Ligii a IV-a.
Sportivii gugulani au susţinut pe
Stadionul "Municipal" din Parcul ”Teiuş” prima partidă oficială de pe teren propriu
din turul acestui sezon competiţional.
Meciul a contat pentru etapa a
II-a şi s-a derulat în compania formaţiei A.S. "Recolta" Rafnic.
La finalul jocului,
caransebeşenii s-au impus de o manieră categorică cu scorul final de 7-0, 3-0
la pauză.
Punctele gazdelor au fost marcate
de doi jucători, aflaţi în mare formă de joc. Este vorba despre Negoescu, în
minutele 8, 38, 60 şi 76, şi de Şandru, în minutele 28, 39 şi 48, din penalty.
Partida a fost dominată de caransebeşeni,
cu o posesie covârşitoare. Scorul înregistrat pe tabela de marcaj nu a
reflectat exact diferenţa de valoare dintre cele două echipe, iar, cu mai multă
şansă, luciditate şi concentrare pe finalizare, gugulanii ar fi reuşit să
înscrie chiar şi mai multe goluri în poarta adversă. Cel mai important este
însă faptul că, aceştia au acontat toate cele trei puncte puse în joc.
Profitând şi de vremea bună
pentru fotbal, la partidă au fost prezenţi aproape o sută de suporteri
caransebeşeni.
“Rezultatul ne mulţumeşte, dar
jocul nostru lasă, totuşi, de dorit. Nu am întâmpinat probleme în apărare, fapt pentru care jucătorii noştri şi-au permis mai multe artificii tehnice şi tactice, însă, nu mi-au dus toate
indicaţiile până la sfârşit. Una peste alta, sunt trei puncte, ne continuăm
drumul şi mergem la Bozovici doar cu gândul să câştigăm. Sunt mulţumit de lumea care a venit
în tribune, sper să fie mulţumiţi de rezultat şi de jocul pe care l-am prestat.
Aşteptăm suporterii şi peste două săptămâni şi le mulţumim pentru că ne-au fost
alături!”, a spus imediat după joc principalul de la “Viitorul” Caransebeş,
Dan Daniel Doran.
De menţionat şi faptul că, în
anterioară etapă de campionat, cea inaugurală, fotbaliştii caransebeşeni au
învins în deplasare gruparea C.S. Moldova Nouă cu scorul de 4-1, 3-0 la pauză.
În următoarea etapă a Ligii a IV-a, programată pentru data de 17 septembrie, echipa gugulană va
juca în deplasare împotriva formaţiei Nera Bozovici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu