Tinerii atleţi caransebeşeni
continuă să obţină performanţe importante în competiţiile de profil.
Crosul Internaţional "Dealul
Viilor", competiţie atletică derulată pe traseele special amenajate din
aproprierea Hanului "Ana Lugojana", la zece kilometri de municipiul
Lugoj, a reunit la start peste trei sute de sportivi din România şi Ungaria.
Astfel, la eveniment au concurat pe lângă elevii lugojeni şi tineri din
Caransebeş, Reşiţa dar
şi din alte localităţi bănăţene. Totodată, la start s-au prezentat şi copiii cu
deficienţe neuropsihice, care au fost recompensaţi cu dulciuri şi medalii.
Tradiţionalul concurs a ajuns
anul acesta la cea de-a 42-ediţie şi a fost organizat de către Clubul
Sportiv Şcolar Lugoj cu sprijinul institituţiilor colaboratoare.
Tinerii atleţi de la Clubul
Sportiv Şcolar Caransebeş care s-au făcut remarcaţi cu prilejul competiţiei sportive
în cadrul probelor de alergare pe diferite distanţe au fost: Denisa Ludică,
Adina Chirilă, Ionuţ Dragomir, Alexandru Predonescu, Andrei Galescu, Iasmina
Tămăşilă, Cristina Galescu, Larisa Peia, Karina Tămăşilă, Sebastian Scheuşan,
Cristina Peia, Andrei Mirea, Flavius Peia, Loredana şi Nicoleta Cimpoieru.
De asemenea, o figură frumoasă a
făcut-o în cadrul întrecerii şi tânăra caransebeşeană Maria Irimia care este
legitimată în prezent la clubul LPS "Banatul" Timişoara .
Liliana Danci, favorita principală
în competiţia senioarelor, a câştigat fără probleme cursa de 5000 metri.
Campioana din urbea de pe Timiş şi Sebeş, care concurează pentru CSM Reşiţa , a fost urmată de Diana Franţescu de la CSM
Timişoara-CSS Lugoj şi Cornelia Deac de la CSU Oradea .
De menţionat şi faptul că,
tinerii atleţi caransebeşeni se pregătesc sub coordonarea profesorilor Iuliana
Popescu - Enache, Marian Enache şi Luminiţa Hamat, cu implicarea fostului antrenor federal în
prezent, consilier ministerial în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului,
profesorul Cristian Dragomir.
Super,bravo!
RăspundețiȘtergere