Sportivii gugulani au susţinut pe Stadionul Municipal din Parcul ”Teiuş”
prima partidă oficială din returul acestui sezon competiţional. Meciul a contat
pentru etapa a XVIII-a şi s-a derulat în compania formaţiei Şoimii Pâncota. La
finalul jocului, caransebeşenii s-au impus cu scorul final de 2-1, 1-1 la
pauză.
Partida a fost dominată de gazde, scorul înregistrat pe tabela de marcaj nereflectând exact diferenţa de
valoare dintre cele două echipe, iar cu mai multă şansă, luciditate şi
concentrare pe finalizare, gugulanii ar fi reuşit să înscrie mai multe goluri
în poarta adversă. Cel mai important este însă faptul că, aceştia au acontat
toate cele trei puncte puse în joc.
Primii care au înscris au fost caransebeşenii în minutul 33 prin Tomozei, în urma
unei execuţii tehnice deosebite, la vinclu. În minutul 44, adversarii au egalat
în urma unei lovituri libere executate de Dragalina. În cea de-a doua repriză,
în minutul 65, Stoica a stabilit scorul final al jocului, reuşind să înscrie în
urma unei lovitiri libere de la douăzeci de metri.
Suporterii caransebeşeni au fost prezenţi în număr mare la stadion, să
îşi susţină echipa favorită, chiar dacă starea meteorologică nu a fost una
potrivită căci, primăvara nu şi-a intrat încă deplin în drepturi, la Caransebeş.
“Este
o victorie importantă, pentru care jucătorii merită felicitaţi, dar trebuie să
fim conştienţi că ne-am precipitat de multe ori şi ne-am făcut singuri viaţa
grea pierzând o mulţime de mingi în jumătatea proprie… Sunt convins că în
continuare echipa va arăta din ce în ce mai bine, fiindcă în primii optsprezece
sunt foarte mulţi jucători noi. Sunt mulţumit cum am gestionat din punct de
vedere fizic jocul, rămâne să corectăm în special modul în care dezvoltăm faza
de atac. Dacă vom reuşi să reducem şi greşelile individuale, vom avea mult mai
multă linişte”, a precizat imediat după joc principalul de la FC Caransebeş,
Alin Artimon.
De adăugat faptul că, în pauza competiţională de iarnă, lotul formaţiei
bănăţene a fost remaniat, doar un număr de 12 jucători rămânând la echipă. De
asemenea, conducerea clubului a realizat unele transferuri importante, iar
jucătorii noi sosiţi în lot sunt: Constantin Stoica, Alex Birău, Cristian
Birăescu, Marius Tomozei, Horia Popa, Alin Roman, Florian Pârvu, Alexandru
Boştină, Ciprian Dinu, Ovidiu Stoianof, Adrian Pascal, George Cotigă şi Ionuţ
Stancu.
Obiectivul grupării din municipiul de pe Timiş şi Sebeş pentru acest
sezon competiţional este menţinerea în liga secundă şi formarea unui lot
competitiv pentru acest nivel.
FC Caransebeş ocupă în acest moment poziţia a X-a a clasamentului Ligii
a II-a, Seria a II-a cu un total de 13 puncte în palmares, ierarhia fiind
condusă de ACS Poli Timişoara cu un total de 34 de puncte.
În următoarea etapă a Ligii a II-a, Seria a II-a, programată pentru
data de 14 martie, echipa coordonată de principalul Alin Artimon, secundul Alin
Paleacu şi antrenorul cu portarii Dan Daniel Doran, va juca în deplasare împotriva
echipei CS Mioveni.
Fotoreporter: Miruna Maria Mihancea
Bravoooooo gugulani
RăspundețiȘtergereWhat's up, everything is going fine here and ofcourse every one is sharing data,
RăspundețiȘtergerethat's genuinely good, keep up writing.
my blog; minecraft games
Hiya! I know this is kinda off topic however , I'd figured I'd ask.
RăspundețiȘtergereWould you be interested in trading links or maybe guest
writing a blog article or vice-versa? My blog addresses a lot of the same topics as yours and
I feel we could greatly benefit from each other.
If you might be interested feel free to shoot me an email.
I look forward to hearing from you! Excellent blog by the way!
Stop by my website :: quest bars