marți, 25 octombrie 2016

Bicicliştii, interzişi la Caransebeş! Amatorii mersului pe două roţi „beneficiază” pentru pedalat în municipiul din „Ţara Gugulanilor” de o singură mini-pistă neamenajată corespunzător, în lungime de aproximativ cincizeci de metri


Urbea de pe Timiş şi Sebeş este singurul municipiu din Banat care nu are piste adecvate pentru biciclişti.

Dacă celelalte localităţi importante din vestul ţării, precum Timişoara, Arad, Lugoj sau Reşiţa, deţin kilometri întregi de piste de ciclism amenajate corespunzător, şi chiar centre de închiriere a vehiculelor pe două roţi, Municipalitatea din „Ţara Gugulanilor” se mândreşte cu doar aproximativ cincizeci de metri de pistă, realizare edilitară situată în apropierea principalei pieţe agroalimentare, pe strada Avram Iancu. 


Ridicolul situației pleacă de la faptul că, respectivul obiectiv destinat traficului ciclist a fost inaugurat cu mare fast de către conducerea Primăriei Municipiului Caransebeş abia în anul 2011, odată cu încheierea lucrărilor de modernizare şi dalare a străzii respective.

Din acel an, în urbea de pe Timiş şi Sebeş, nu a mai fost amenajat nici măcar un singur metru de pistă, şi nici nu s-a intenţionat astfel, cu toate că amatorii sportului respectiv solicită insistent intrarea localității într-o normalitate civilizată, de nivel european.


Revenind la pista de pe strada Avram Iancu, trebuie menţionat că aceasta, nu este separată adecvat de partea carosabilă şi trotuar şi nu respectă legislaţia rutieră în vigoare, iar astfel, cei mai predispuşi la accidente sunt copiii ciclişti şi cei mai neexperimentaţi utilizatori ai vehiculelor cu ghidoane.

Mai mult, lipsa educaţiei rutiere din partea pietonilor şi şoferilor face ca mini-pista să fie blocată parţial de trecători, tomberone de gunoi sau autoturisme parcate neregulamentar.


Rutieriştii pe două roţi de la Caransebeş protestează, acuzând indiferenţa, incompenteța și anemia factorilor de decizie de aici.

„Nu ştiu exact ce au autorităţile locului cu noi, bicicliştii... Nu avem pe unde să rulăm adecvat, ne descurcăm cum putem şi noi! Săptămâna trecută pedalam către cartierul Pipirig, spre casă, şi am văzut un echipaj al Poliţiei Rutiere la pândă în zona semaforului. Am coborât de pe bicicletă şi am luat-o pe trotuar, căci, am mai avut probleme în trecut cu poliţiştii din cauza lipsei vestei reflectorizante. Fac mult off-road, merg prin pădurile Ţării Gugulanilor, port cască, însă, nu şi vestă, căci, risc să fiu văzut mai bine şi atacat, de câini ciobăneşti, sau, mai grav, de lupi şi urşi! Să ne facă şi nouă piste prin oraş, să pedalăm pe aici liniştiţi şi în siguranţă!”, a comentat contrariat Andrei.


„Am trecut pedalând pe strada Mitropolit Nicolae Corneanu, eram în întârziere, mă grăbeam la serviciu. M-a oprit un poliţist local, i-am explicat situaţia, nu vroia să înţelegă, parcă era pornit pe mine, m-a legitimat şi mi-a dat amendă două sute de lei! De miliţian nesimţit şi comunist! Am întârziat şi la lucru, s-a luat şi şeful de mine, i-am arătat amenda, totuşi m-a înţeles! Am fost foarte mâhnit de cele întâmplate! Ruşine Primăriei Municipiului Caransebeş, chiar nu există o banală pistă amenajată în tot Centrul Civic, cum era să trec pe acolo, în zbor!? Băi, eu sunt un om, nu pasăre!”, s-a revoltat Daniel, un ciclist în vârstă de 34 de ani.


„Sincer, poftim? Nici nu vreau să vă zic unde mă doare fix pe mine de inexstenţa pistelor de ciclism de la Caransbeş! Am alte probleme mult mai importante! Piste doriţi? Mergeţi la muncă pe picioarele voastre, precum am făcut şi eu, timp de 41 de ani, că sunteţi tineri!”, este de părere Lazăr Toflea, un pensionar ursuz în vârstă de 71 de ani, care obişnuieşte să îşi facă „veacul” la foişorul din Parcul „General Ioan Drăgălina”.


„Realizarea unei infrastructuri adresată bicicliştilor trebuie să constituie o prioritate pentru Municipalitate. Această măsură reprezintă o formă de respect pentru cetăţeni şi pentru mediu, dar şi o necesitate, într-un oraş tot mai aglomerat. În perioada în care am fost viceprimar am întocmit un proiect alcătuit din trei circuite majore: util, de agrement şi sportiv, care aşteapta să fie studiat şi implementat. Din păcate, nu s-a mai întâmplat!”, a declarat dezamăgit privitor la acest subiect, cunoscutul alpinist şi explorator gugulan, Cornel „Coco” Galescu, un împătimit al mersului pe două roţi.


De adăugat şi faptul că, „super-pista” de biciclism de cincizeci de metri de pe strada Avram Iancu din localitatea Caransebeş face legătura între o mezelărie şi un bar public.

3 comentarii:

Citeşte în continuare şi alte informaţii importante de la Caransebeş:

Etichete:

Caransebeş Cultură Artă "Ţara Gugulanilor" Banatul Montan Istorie Social Tradiţii Casa de Cultură "George Suru" Reşiţa Timişoara Sport Folclor Parcul "Teiuş" Literatură Colegiul "CD Loga" Învăţământ Educaţie Ion Marcel Vela Administraţie Liviu Groza Muzică populară Parcul „General Ioan Drăgălina” Bucureşti Adrian Ardeţ Colegiul "Traian Doda" Ioan Cojocariu Mediu Muzică clasică Culinar Fotbal Etnografie Fotografii inedite Luţă Ioviţă Monumente Spiritualitate Ştefan Isac Muzeul Caransebeș Comerţ Sănătate Ansamblul "Doina Banatului" Lugoj Piaţa "Revoluţiei" Liga a II-a Atletism Culte Eveniment Pictură Teatru Balta Sărată Ery Pervulescu Politică Arheologie Gabi Zaharia Produse ecologice Simpozion Sinagoga "Beith El" Suporteri Autorităţi Cristian Dragomir Turism Cluj-Napoca Eugen Petri Mihaela Pral Poezie Râul Timiş Achim Nica Ana Pacatiuş Dan Daniel Doran Procese electorale Religie Râul Sebeş Sculptură Sibiu Sorin Bălu 1 Decembrie 1918 Ciclism Daniela Văcărescu Documente Elie Miron Cristea Festival Jurnalism Liliana Danci Medicină Oţelu Roşu PSS Lucian Primul Război Mondial Armata Română Biblioteca ”Mihail Halici” Campanie Constantin Daicoviciu Cornel Galescu Craiova Iancu Laurenţiu Klaus Iohannis Mihai Vintilă Muzică uşoară Petronela Ciobotea Piaţa agroalimentară Poiana Mărului Pomicultură Taraful "Olanii" Transport "Ruga de la Oraş" Adela Jurchescu Adrian Crânganu Afilon Laţcu Alin Artimon Alin Paleacu Ansamblul "Junii Gugulani" Arad Dacia Romană Deva Dumitru Chepeţean Eftimie Murgu Filip Strejariu Incompetenţă O.S.P.D. Caransebeş Sorina Jurj Valea Cenchii Agricultură Andezit Banatul Sârbesc Băile Herculane Campionat Naţional Cercul Militar Cinematografie Cinematograful "Luna" Constantin Brătescu Dansuri populare Loredana Cimpoieru Maraton Marmură albă Obreja Palatul Cotroceni Patinaj Victor Ponta Alba Iulia Ana Paica Arhitectură Armeniş Bucoşniţa Club Sportiv Şcolar Clubul "Impact Vox" Consiliul Județean Constantin Petruţa-Iovanovici Ecologie Economie Emanuela Budimir Florin Bojin Ilie Iova Legumicultură Ministerul Sănătăţii Muntele Mic Nicolae Borceanu Regimentul 43 "Infanterie" Salvamont Silvicultură Travertin Turnu Ruieni "Piaţa Gugulanilor" "Pro Patria" Alexandra Nicolau Alexandru Petria Amenajări edilitare Ana Jurj Bata Marianov Buchin Chinologie Clubul "Rotary" Comunism Cosmin Popovici Cristian Brecica Cristina Galescu Cupa României Dan Laurenţiu Tocuţ Daniel Opriţa Dimitar Pangarov Divizia A Dramaturgie Felicia Stoian Florin Damian-Schwartz Gabriela Szabo Gheorghe Jurma Grupul "MTB" Holocaust Ilegalitate Ivan Bloch Lucia Măran Mihaela Muntean Ministerul Culturii Monden Nicoleta Cimpoieru Nutriţie Oradea Oraviţa Pavel Craia Pavel Şuşară Piatra Neamţ Reformă Sarmizegetusa Schi Semimaraton Sorin Gheju Teregova Tezaur Traian Doda Târgu Jiu Universitatea de "Vest" Urbanism Volei "Turnul lui Ovid" Adrian Jurchescu Adrian Stepan Aeroclubul României Alexandru Guran Alpinism Ansamblul ”Zestrea Gugulanilor” Antoniu Sequens Ariana Covaci Baia Mare Bersobis-Aizis Bocşa Caniculă Carmen Neumann Cornel Ungureanu Corneliu Baba Costin Feneșan Călin Popescu Tăriceanu Daniel Alic Defrişări Dorina Grecu Dumitru Jompan Episcopia Caransebeşului Epoca Neolitică FC "Viitorul" Caransebeş Filarmonica "Banatul" Finanţe George Enescu George Pelin Gheorghe Secheşan Gorun Guvernul României Handmade Iconografie Indiferenţă Infrastructură Ionela Bădălan Iosif Caraiman Jupa Liga a IV-a Liubiţa Raichici Mafie Marcel Tolcea Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia Mariana Ionescu Mircea Moscovici Moise Groza N.D. Vlădulescu Nicolae Borlovan Nicolae Corneanu Nicolae Iorga Nicolae Sârbu Nicolae Ungar Nistor Ghimboaşă Omagiu Orşova Ovidiu Roşu Poliţia rutieră Publicitate Pădure Regele Ferdinand Revista ”Interferențe” Râul Bârzava Satu Mare Silviu Hurduzeu Sinagoga "Beit El" Slatina Timiş Tenis Tiberiu Ceia Tibiscum Turnu Severin Valea Timişului Valeria Arnăutu Vandalism Vioară Viticultură Voluntariat Ştefan Popa Popa’s Ştrandul "Tineretului" " "Magica Balta" "Radarul pădurilor" Academia Română Agmonia Alexandru Mironov Alin Oprea Ana Borcean Ana Munteanu Andrei Ungur Aniversare Armjavascript:void(0);ata Română Arţari Atletism Master Aviaţie Balcaniadă Bozovici Buziaş Caricatură Caritate Catedrala Episcopală Cecilia Clipa Chişinău Cinematograful "Tineretului" Colegiul "Octav Băcilă" Colegiul "Traian Lalescu" Comemorare Cornelia Mateescu Costi Păun Crin Antonescu Cristian Iorgov Cultura "Vinca" Cutremur Dan Alexa Dan Diaconescu Daniela Fara Decebal şi Traian Demisie Dimitrie Cantemir Doriana Talpeș Ecumenism Editorial Elena Udrea Eleonora Bunea Emil Săndoi Energie electrică Epigrame Epoca Bronzului Evaziune Filaret Musta Floarea Pascal Gabi Zaharia Ion Marcel Vela Gabi Ţurcaş Gelu Stan George Corbu Gheorghe Tache Gheorghe Țunea Grafică Grai bănăţean Gripă Hadrian Daicoviciu Handbal Horia Irimia Iaz Iaşi Ieruga Ilie Sârbu Industrie Informatică Infracţiuni Internet Inundaţii Ioan Jorj Ioan Mircea Petruţ Ioan Piso Ion Mocioalcă Iuliana Popescu-Enache Iuliu Hossu Iuliu Vuia Janos Horvay Josef Racz Laura Sgaverdea Laurenţiu Bădicioiu Lavinia Călina Lederata-Arcidava Liceul "Dacia" Liceul "Sabin Păuţa" Liceul "Trandafir Cocârlă" Lindenfeld Manuela Ionescu Margit Szemenyei Maria Bologa Maria Frenţiu Maria Tănase Marian Enache Masivul Făgăraş Matei Lupu Mihai Bolintiş Milos Simovici Mioveni Mircea Baniciu Mircea Dinescu Mircea Ionescu Quintus Miruna Maria Mihancea Mitropolit Primat Mizil Molizi Muzeul Satului Bănăţean Mălina Ciobanu Mărțișor Nicolae Bănicioiu Nicoleta Voica Octavian Bordan Olimpiadă Naţională Ordine publică Palatul Împăratului Traian Parlamentul României Paula Seling Petre Mogoşanu Petrică Miulescu Irimică Petroșnița Petru Bona Pictură Sculptură Pierre Amoyal Platani Port popular Prea Sfinţia Sa Lucian Presă scrisă Protest Publicistică Pâncota Râul Cerna Salarizare Seminarul "Ioan Popasu" Serbările Cetăţii Simbolistică Simona Țimonea Slatina Olt Solidaritate Sorin Grindeanu Stana Stepanescu Teologie Timotei Popovici Traian Băsescu Traian Topliceanu Transfăgărăşan Transplant organe Trupa ”Masquerade” Tudor Gheorghe Tudor Mușatescu Uzdin Vaccin Valea Almăjului Vasile Popovici Vârful "Gugu" Împărăteasa "Sissi" Împărăteasa Maria Tereza Şah Şcoala Populară "Ion Românu" Şesu Roşu Ştefan Velovan ”Centenar România” ”Descriptio Moldaviae”

Translate

Arhivă blog

Persoane interesate