Tinerii de la instituția preuniversitară din urbea de pe Timiș și Sebeș au participat la un eveniment informativ privitor la efectele produse de consumul substanțelor interzise și despre cum să se ferească de acțiunile în cauză, care le pot marca viitorul.
Este vorba despre Campania de Conduită Rutieră Antidrog ”Fără Riscuri! Alege viața!” care a pornit de la problema creşterii numărului de tineri ce cad pradă consumului de produse nocive sănătăţii din diferite motive, respectiv, lipsa de informaţie, anturajul nepotrivit, teribilism, sau din cauza situaţiilor familiale precare sau dezmembrate.
Astfel, pentru început, reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog din judeţul Caraş-Severin și ai Biroului Poliției Rutiere Caransebeș le-au atras atenția elevilor vizavi de consumul de alcool și droguri, mai ales că acestea îi pot determina să comită fapte violente și chiar, tragice, pentru care vor plăti scump.
În continuare, tinerii au fost îndemnați să folosească pe rând unele elemente inedite, precum șase ochelari speciali care simulează vizual efectele consumului de droguri, respectiv efectele consumului de alcool.
Ochelarii în cauză sunt folosiți de organizatorii campaniei drept instrumente decisive de prevenire și conștientizare cu privire la efectele dăunătoare consumului de astfel de substanțe nocive.
Prin urmare, elevilor li s-au dat două sarcini aparent simple: să traverseze dus-întors o distanță scurtă, printre jaloane și să meargă în linie dreaptă, purtând ochelarii.
Însă, ceea ce părea la început accesibil, s-a dovedit, totuși, destul de complicat, iar tinerii gugulani s-au descurcat cu dificultate.
”Am avut o senzație foarte ciudată purtând ochelarii și nu vreau să mai practic astfel de activități, ca să nu mai simt pe pielea mea așa ceva. Fără droguri, clar!”, a precizat Daiana Dragalina, elevă în Clasa a XI-a.
”Sigur nu doresc să consum droguri în viața mea și să trăiesc astfel de senzații”, a declarat deosebit de hotărât Răzvan Răzuică.
”Nu m-am descurcat așa bine să merg în linie dreaptă cu acei ochelari, iar alcoolul și drogurile dăunează grav sănătății!”, a adăugat și Alex Pârvu, elev în Clasa a VI-a.
Evenimentul de la Colegiul Național „C.D. Loga” a fost organizat de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog din judeţul Caraş-Severin și Organizația pentru Strategii și Programe de Dezvoltare din Caransebeș, cu susținerea financiară acordată de Societatea ”TMD Friction”.
”Ne-am propus să prezentăm acești ochelari care simulează starea de alcoolemie și influența drogurilor pentru ca tinerii să-i încerce și să conștientizeze pericolele la care se expun atunci când sunt participanți la traficul rutier, atât ca și conducători de autovehicule, cât și ca bicicliști sau pietoni. Considerăm că, acțiunea noastră a fost o reușită, căci, elevii s-au declarat categoric împotriva consumării substanțelor nocive”, a menționat reprezentantul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, subcomisarul Sorin Andrițoiu.
”Organizăm campania pentru că problem nua consumării alcoolului și drogurilor s-a răspândit în rândul tinerilor caransebeșeni. Elevii iau anumite substanțe de la vârste tot mai mici, iar aceasta a devenit o problemă majoră. Astfel, încercăm să-i informăm prin senzațiile produse de ochelari despre riscurile la care se expun și să realizeze că le afectează grav viața și comportamentul”, a spus managerul de proiect, Emanuela Budimir.
Campania de informare denumită ”Fără riscuri! Alege viața!” va continua în perioada viitoare și la alte instituții de învățământ preuniversitar din municipiul din ”Țara Gugulanilor”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu