Lucrurile
încep să se aşeze pentru formaţia FC Caransebeş, grupare ce evoluează în
eşalonul competiţional secund.
După
demisiile tehnicianului principal Sorin Bălu şi a antrenorului secund Sorin
Gheju survenite în urma unor rezultatele neconvingătoare pe parcursul ultimelor
jocuri oficiale ale echipei, conducerea clubului a numit un nou staff tehnic
care s-a apucat de muncă.
Principalul
Alin Artimon, secundat fiind de Alin Paleacu şi antrenorul cu portarii Dan
Daniel Doran coordonează în aceste zile antrenamentele tinerilor fotbalişti
caransebeşeni la stadionul din cartierul Balta Sărată.
Tehnicianul
timişorean a revenit astfel la Caransebeş după opt luni de zile. Acesta a mai
antrenat cu succes echipa şi în sezonul promovării în liga secundă.
În
momentul de faţă, gruparea din urbea de pe Timiş şi Sebeş traversează o
perioadă nefastă, dovadă fiind locul din clasamentul competiţional. Astfel, sportivii
gugulanii sunt pe poziţia a X-a cu doar şase puncte în cont.
Preşedintele
şi unul dintre finanţatorii formaţiei FC Caransebeş Cosmin Popovici, a precizat: “Alin Artimon are ca
obiectiv redresarea situaţiei de la club precum şi obţinerea cât mai multor
puncte în partidele viitoare. De asemenea, pe termen lung, se doreşte formarea
unui lot valoros şi competitiv, urmând ca în pauza competiţională de iarnă să se
mai realizeze unele transferuri de jucători”.
În
continuare, caransebeşenii vor evolua în compania echipei FC Bihor Oradea. Jocul contează
pentru etapa a XI-a a Ligii a II-a, Seria a II-a şi se va desfăşura în data de
1 noiembrie începând cu ora 11.
Success !
RăspundețiȘtergereAtat , Forzzzzzza!
RăspundețiȘtergereForza VIOLA !
RăspundețiȘtergereFORZZZZA GUGULANIIIIIII
RăspundețiȘtergere