Data
de 1 martie 2018 marchează împlinirea a 120 de ani de la nașterea
reputatului Constantin Daicoviciu, unul dintre cei mai importanţi istorici și
arheologi români ai secolului trecut.
Academicianul
bănățean s-a născut în anul 1898 în localitatea Căvăran, situată la aproximativ
20 de kilometri de municipiul Caransebeș, județul Caraș-Severin.
A
crescut la sat, cunoscând încă de mic copil frumoasele tradiţii populare
străvechi și simplitatea obiceiurilor din trecutul mediului rural bănăţean.
Şcoala primară a făcut-o în localitatea natală, tatăl său, Damaschin Daicoviciu,
fiindu-i dascăl. A continuat studiile secundare la Caransebeş și Lugoj. În
perioada anilor 1918-1922, a studiat Filologia clasică la Universitatea
„Ferdinand I”, din Cluj, iar pentru pregătirea superioară, a solicitat o bursă
de studii din partea Fundaţiei culturale româneşti din Austro-Ungaria „Emanoil
Gojdu”.
La
Universitatea „Ferdinand I”, i-a avut ca profesori pe arheologul Vasile Pârvan,
membru titular al Academiei Române din anul 1913, care a predat Istoria antică,
pe Dimitrie Teodorescu, care a susţinut prelegeri de Arhelogie şi Numismatică,
şi pe Emil Panaitescu la Epigrafie şi Istorie antică universală.
O
importantă influență asupra studentului Constantin Daicoviciu au avut-o cursurile
ţinute de Vasile Bogrea, membru corespondent al Academiei Române, care a predat
cursul de Filologie clasică română şi Greacă. Astfel, sub îndrunarea acesuia, tânărul
cărășean şi-a pregătit şi susţinut teza de licenţă în Filologia clasică. Tot de
la dascălul său, şi-a însuşit la perfecție limba latină, putând citi și traduce
din această limbă antică în româneşte, dar era capabil să ţină prelegeri şi să
poarte conversații curente, elocventă fiind întreţinerea unei lungi discuţii în
limba latină susținută în compania
medicului clujean Iuliu Haţieganu, la o întrunire universitară din Cluj.
Debutul
lui Constantin Daicoviciu în lumea ştiinţifică a consemnat studiile publicate
în „Anuarul Şcolii Române din Roma”, respectiv, „Italicii din provincia Dalmaţia”
şi „Săpăturile arheologice şi cercetările la Sarmizegetusa”, materiale ce au fost
apreciate de către profesori universitari, istorici şi academiciani ai vremii.
Între
anii 1925-1927 a studiat la Şcoala Română din Roma, iar între 1929-1932 a
întreprins o serie de călătorii de studii în Austria, Germania, Franţa, Grecia
şi Ungaria. A devenit doctor în Istorie şi Arheologie în anul 1928, şi docent
în anul 1932. În 1932, odată cu acordarea titlului de Doctor docent de către
Universitatea „Ferdinand I” din Cluj, a fost numit conferenţiar şi i s-a
încredinţat predarea cursului de Antichităţi şi epigrafie - Ştiinţa descifrării
textelor antice.
Timp
de 40 de ani a fost cadru didactic al Universităţii din Cluj, îndeplinind pe
rând funcţiile de asistent de Istorie antică (1928), conferenţiar de
Antichităţi şi epigrafie (1932-1938), profesor de Arhelogie şi Preistorie
(1938-1949), decan (1940-1941), profesor de Istoria veche a României
(1949-1968), dar și rector (1957-1968).
A
mai ocupat și funcția de director al Muzeului de Istorie al Transilvaniei
(1945-1973), director al Institutului de Istorie și Arheologie din Cluj
(1949-1973), fiind desemnat membru al Academiei Române din anul 1955.
În
decursul vieții, vreme de peste un deceniu (1929-1940), Constantin Daicoviciu a
colaborat cu Muzeul Banatului din Timişoara şi cu Societatea de arhelogie şi
istorie bănăţeană, care l-a cooptat ca membru al ei. A sprijinit eforturile
istoricului Ioachim Miloia, director al Muzeului timişean, să editeze
periodicul „Analele Banatului”, revistă al cărei colaborator consecvent era,
acordându-i un preţios sprijin ştiinţific. La fel a procedat și când Muzeul
Judeţean Caraş-Severin şi-a exprimat intenţia (în anii 1969-1970), de a
înfiinţa propriul anuar muzeal denumit „Banatica”, reputatul istoric fiind atras, de asemenea, în fruntea comitetului de redacţie.
Activitatea
sa științifică de cercetare s-a desfășurat în principal în domeniul
arheologiei, fiind unul dintre marii specialiști în istoria veche românească,
cu precădere în civilizația dacică, pe care a cercetat-o direct pe șantierele
deschise la Sarmizegetusa (1924-1936), la Vețel (Micia), la Moigrad-Porolissum (1937-1938), inițiind săpături ample la Căpâlna (1939). În 1942 preia
conducerea șantierului arheologic al cetăților dacice din Munții Orăștiei,
reuțind scoaterea la lumină a cetăților de la Blidaru, Piatra Roșie și
Grădiștea Muncelului.
Prin
urmare, reprezentativa carte „Transilvania în antichitate” (1945), pe care a
tradus-o în limbile franceză, germană şi latină, a rămas fundamentală în
istoriografia naţională şi internaţională. Prin o argumentare axată pe izvoare
istorice multiple şi extrem de edificatoare, istoricul Constantin Daicoviciu a
demonstrat că elementul romanic din Transilvania antică a stat la baza
complexului proces de formare a poporului român şi a limbii acestuia.
Între
alte titluri de materiale de tipar ce poartă semnătura istoricului se mai
regăsesc: ”Monumente inedite din Dacia” (1931), ”Problema numărului
geto-dacilor” (1934), ”Sarmizegetusa et ses environs” (1944), ”Așezările dacice
din Munții Orăștiei” (1951), ”Cetatea dacică de la Piatra Roșie. Monografie
arheologică” (1954), ”Dacia liberă și Dacia Traiană. La Dacie libre et la Dacie
Romaine” (1964), ”Severus Alexander și provincia Dacia” (1967), ”Romanitatea
scitică de la Dunărea de Jos” (1971), ”Istoria României, Istoria
Transilvaniei”, ”La Formation du peuple roumain et de sa langue” (1973). A
colaborat la elaborarea unor volume în stăinătate: ”Histoire de la Roumanie”
(1970), ”Roumanie” (1972), la care se adaugă peste 200 de studii, dintre care
multe, adunate în volumul ”Dacica” (1969).
A
fost deținătorul unor premii precum: Premiul Academiei Române (1932), Premiul
de Stat (1950), sau Premiul „Herder” (1968).
Din
punct de vedere politic, era unul dintre intelectualii agreați de către regimul
comunist și a susținut poziții istoriografice naționaliste. A fost deputat în
Marea Adunare Națională, numit subsecretar de stat la Ministerul Asigurărilor
Sociale și Muncă din ianuarie 1947, iar din anul 1961, a fost ales membru al
Consiliului de Stat sub președinția lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Constantin
Daicoviciu s-a stins din viață la Cluj-Napoca în data de 27 mai 1973, în urma
unui infarct miocardic.
Din
acel an, satul natal Căvăran din județul Caraș-Severin poartă numele importantului
istoric român.
Totodată,
un institut de specialitate din cadrul Universitatii de Vest din Timişoara se
numește Centrul de Studii de Istorie si Arheologie “Constantin Daicoviciu”.
De
adăugat și faptul că, Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de
Graniţă din municipiul Caransebeş organizează în fiecare an cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin și a celorlalți colaboratori apropiați ”Simpozionul Internaţional de Arheologie şi Istorie
In Memoriam - Constantini Daicoviciu''.
Evenimentul
cultural de amploare se adresează deopotrivă arheologilor, dar şi istoricilor
care studiază perioada modernă şi cea contemporană, atât din țară cât și
străinătate.
În
anul 2018, simpozionul a ajuns la cea de-a XLIV-a ediţie, derulându-se în
perioada 28 februarie – 2 martie și fiind cea mai longevivă sesiune de
comunicări de acest gen din vestul ţarii.
”Constantin
Daicoviciu a fost unul dintre cei mai mari savanţi români care a plecat din
satul Căvăran, judeţul Caraş-Severin, şi-a desăvârşit studiile la Liceul Traian
Doda din Caransebeş, a urcat treptele afirmării în cadrul Universităţii din
Cluj, urmând ca mai apoi să ajungă Membru al Academiilor Germană, Franceză şi
Americană. A fost un ilustru profesor şi un mare om de ştiinţă, cel care a
concretizat cercetările arheologice în Munţii Orăştiei, unde a fost descoperită
Cetatea de Scaun a regelui Decebal. El a fost, de asemenea, cel care a început
cercetările arheologice în capitala Daciei Romane, la Ulpia Traiana
Sarmizegetusa. Este o mare personalitate, iar anul acesta, prin organizarea acestui important eveniment omagial, vrem să fim cel puţin
la nivelul pe care l-am atins în anii anteriori”, a precizat managerul Muzeuluiui
Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din municipiul Caransebeş,
Adrian Ardeț.
Altfel,
fiul importantului academician, Hadrian, născut la data de 11 octombrie 1932 și
decedat la 8 octombrie 1984, și-a dorit cu strășnicie să calce pe urmele
tatălui, ceea ce s-a și întâmplat, acesta devenind un reputat arheolog și
istoric român.
A
obținut titlul științific de doctor în istorie, fiind profesor universitar,
membru al Societății de Studii Clasice și al Uniunii Internaționale de Științe
pre- și protoistorice și director al Muzeului de Istorie al Transilvaniei și al
Institutului de Arheologie din Cluj-Napoca. S-a remarcat ca epigrafist, fiind
specializat în istoria antichității. A depus o muncă susținută de cercetare
dedicată aproape exclusiv istoriei Daciei dinainte și după cucerirea romană.
Este autor a mai multor lucrări despre istoria și cultura dacilor. Hadrian
Daicoviciu a obținut Premiul „Vasile Pârvan“ al Academiei Române.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu