Micii comercianţi de produse ecologice sunt prezenţi în aceste zile în principala piaţă agroalimentară din urbea de pe Timiş şi Sebeş, iar oferta acestora este diversificată precum şi din abundenţă.
Dar,
cele mai populare dintre mărfurile scoase spre comercializare sunt merele, de
toate soiurile, mărimile şi culorile.
Acest
fruct bogat în vitamine şi minerale, este o parte deosebit de importantă al
unui stil de viaţă sănătos.
“Cumpără
mere de la mine şi ţine doctorul departe de tine!”, îşi face reclamă, conform
cunoscutului proverb, o comerciantă de produse de genul, aflată la una dintre tarabele
din piaţa agroalimentară din municipiul Caransebeş.
Mărul
conţine polifenoli şi fitochimicale, care au rol important in prevenirea
bolilor. Astfel, consumând un măr sau
două pe zi, se poate preveni cancerul de piele, de colon şi de sân, iar consumul
regulat de mere în timpul sarcinii reduce dezvoltarea de astm la copii. Este
bogat în acizi de fructe şi conţine mai mult de 20 de tipuri de minerale precum
calciu, fosfor, fier, magneziu, sodiu, potasiu, oligoelemente, vitamina A,
complexul de vitamina B şi vitamina C.
De
asemenea, fructul are şi efect de stimulare a circulaţiei, astfel că este de
nepreţuit în cazul aterosclerozei. Mărul conţine şi acid malic, iar sucul lui
este răcoritor, ajută digestia, întăreşte mucoasa intestinală şi are efecte
benefice asupra ficatului. Are efect pozitiv asupra florei intestinale, scade colesterolul
din sânge şi reduce riscul apariţiei pietrelor la rinichi.
Mărul
poate fi preparat în foarte multe moduri şi o mare parte a substanţelor active
se păstrează şi după prelucrarea fructului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu