Galeria de artă “Corneliu Baba”
de la parterul Casei de Cultură “George Suru” găzduieşte în această perioadă o expoziţie
de pictură în acuarelă.
Vernisajul lucrărilor artistei
plastice Manuela Ionescu, aflată la cea de-a patra expoziţie personală în urbea
de pe Timiş şi Sebeş, s-a produs în prezenţa unui inimos public iubitor de cultură.
Tematica expoziţiei, a fost una
diversă, post-impresionistă, predominând ideea de frumos, cu accente de artă
naivă. Compoziţiile artistei includ astfel pictura statică, florală,
peisagistica, universul marin, căminul ca şi spaţiu intim, precum şi arhitectura
trecutului.
Lucrările expuse au fost
executate cu o atenţie extraordinară, iar unele dintre ele reproduc o serie de
fotografii foarte vechi privitoare la istoria municipiului din “Ţara Gugulanilor”.
Între tablourile prezentate s-au regăsit
titlurile: “Speranţa”, “Zborul”, “Cartea”, Casa dintre coline” sau “Galben pe
muzică de Brahms”.
“Manuela Ionescu pune suflet cu
adevărat atunci când lucrează. Am fost deosebit de fericit când a solicitat
sprijinul instituţiei de cultură de la Caransebeş pentru organizarea unui nou
vernisaj de pictură. Dă dovadă de artă sinceră şi ţin să o felicit”, a declarat în
deschiderea acţiunii managerul Casei de Cultură “George Suru”, Ioan Cojocariu.
Evenimentul cultural a fost
onorat de prezenţa sculptorului Eugen Petri, coordonator al ediţiilor
Simpozionului Internaţional de Artă Monumentală de la Caransebeş.
“Picturile prezentate le încadrez
în două categorii distincte. Din prima categorie fac parte lucrările de mici dimensiuni
precum cele care redau cărţile poştale vechi. În cea de-a doua categorie sunt
grupate picturile de compoziţie originală şi concept artistic care transmit diverse
mesaje specifice, aici fiind cazul tablourilor din zona florilor şi cea a peisajelor.
Oricum, tehnica acuarelei nu este una simplă, iar Manuela Ionescu o stăpâneşte
foarte bine!”, a menţionat reputatul artist Eugen Petri.
Tablourile sunt însoţite de
citate şi fragmente din texte celebre deosebit de elocvente, care scot şi mai
mult în evidenţă spiritul sensibil şi iubitor de frumos al artistei
caransebeşene.
Expoziţia de pictură, care cuprinde peste
cincizeci de lucrări în acuarelă, s-a bucurat şi de prezenţa
criticului de artă Eleonora Bunea, cea care a susţinut-o în permanenţă pe
Manuela Ionescu în activitatea sa în domeniul artei.
Despre autoare şi lucrările sale
au mai vorbit, între alţii, istoricul Constantin Brătescu precum şi cadrul
didactic şi omul de litere Nicolae Borlovan.
Manuela Ionescu nu activează doar
în domeniul artei, ci este şi o scriitoare de succes. Au fost prezentate cu acest
prilej cele două volume editate de aceasta respectiv, “Gânduri din exil către
fetiţa mea. Şi nu numai…”, material apărut în anul 2011, precum şi “Fiecare
vară are povestea ei”, volum ce a văzut lumina tiparului doi ani mai târziu.
În încheierea evenimentului,
autoarea lucrărilor le-a mulţumit cu recunoştinţă tuturor participanţilor care
i-au fost alături, precizând şi faptul că, în decursul ultimilor ani, odată cu
organizarea vernisajelor de pictură, a cunoscut şi şi-a făcut o mulţime de
prieteni de suflet.
Mai trebuie adăugat că, expoziţia
de artă rămâne deschisă publicului iubitor de frumos pe parcursul a
unei luni de zile, iar picturile în cauză sunt disponibile spre comercializare.
Felicitari Doamna Ela
RăspundețiȘtergere