joi, 11 iunie 2015

Renumitul caricaturist caransebeşean Ştefan Popa Popa’s: “Oraşul natal reprezintă locul ideal unde mă încărc cu energie pozitivă”


Cunoscutul artist născut la Caransebeş a împlinit în data de 11 iunie, 60 de ani de viaţă. Este singurul român care figurează în "Cartea Recordurilor" datorită faptului că poate realiza portrete umoristice în cel mai scurt timp.

De numele său se leagă derularea în urbea de pe Timiş şi Sebeş a manifestării denumite „Salonul Internaţional de Caricatură”, ce are loc cu ocazia „Serbărilor Cetăţii”. Evenimentul beneficiază de implicarea directă a renumitului Ştefan Popa Popa’s, a membrilor Fundaţiei “Popa’s Art” şi a Academiei “Popa’s”, dar şi de sprijinul Primăriei Municipiului Caransebeş şi a Casei de Cultură “George Suru”.


Cu prilejul ediţiilor manifestărilor în cauză, în urbea de pe Timiş şi Sebeş sunt prezente personalităţi importante din acest domeniu, de talie internaţională, în frunte cu celebrul caricaturist născut la Caransebeş. Artiştii prezenţi la eveniment realizează gratuit portrete umoristice tuturor doritorilor.


“Oraşul natal în care mă întorc întotdeauna cu tot dragul reprezintă locul ideal unde mă încărc cu energie pozitivă”, a declarat renumitul caricaturist Ştefan Popa Popa’s.

Celebrul caricaturist, stabilit în prezent la Timişoara, va fi prezent în localitatea natală şi anul acesta, la jumătatea lunii septembrie, cu ocazia derulării „Salonului Internaţional de Caricatură”.


De precizat că, artistul este “Cetăţean de Onoare” în oraşul natal dar şi în alte 26 de localitaţi din ţară unde a obţinut peste o sută de premii. La împlinirea vârstei de 60 de ani a fost recompensat cu titlul de “Cetăţean de Onoare” al judeţului Timiş, în cadrul unei festivităţi solemne ce a avut loc la Muzeul de Artă din Timişoara. Este membru al Fundaţiei pentru Ştiinţă şi Arte a Academiei “Cita” din Roma şi membru al Asociaţiei Artistilor Plastici – UNESCO, fiind un foarte bun ambasador al României peste hotare.


A creat “Academia Popa's”, şcoala românească de caricatură şi a publicat portrete în principalele ziare şi reviste din toată lumea. În vasta sa cariera a câştigat numeroase premii internaţionale de caricatură între care: “Marele premiu UNESCO”, “Marele premiu” la evenimentele de profil desfăşurate la Tokio şi Moscova, dar şi un număr însemnat de distincţii în Franţa precum “Marele premiu” la manifestările culturale organizate la Confolens, La Rochelle, La Marianne şi Saint Esteve.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Citeşte în continuare şi alte informaţii importante de la Caransebeş:

Etichete:

Caransebeş Cultură Artă "Ţara Gugulanilor" Banatul Montan Istorie Social Tradiţii Casa de Cultură "George Suru" Reşiţa Timişoara Sport Folclor Parcul "Teiuş" Literatură Colegiul "CD Loga" Învăţământ Educaţie Ion Marcel Vela Administraţie Liviu Groza Muzică populară Parcul „General Ioan Drăgălina” Bucureşti Adrian Ardeţ Colegiul "Traian Doda" Ioan Cojocariu Mediu Muzică clasică Culinar Fotbal Etnografie Fotografii inedite Luţă Ioviţă Monumente Spiritualitate Ştefan Isac Muzeul Caransebeș Comerţ Sănătate Ansamblul "Doina Banatului" Lugoj Piaţa "Revoluţiei" Liga a II-a Atletism Culte Eveniment Pictură Teatru Balta Sărată Ery Pervulescu Politică Arheologie Gabi Zaharia Produse ecologice Simpozion Sinagoga "Beith El" Suporteri Autorităţi Cristian Dragomir Turism Cluj-Napoca Eugen Petri Mihaela Pral Poezie Râul Timiş Achim Nica Ana Pacatiuş Dan Daniel Doran Procese electorale Religie Râul Sebeş Sculptură Sibiu Sorin Bălu 1 Decembrie 1918 Ciclism Daniela Văcărescu Documente Elie Miron Cristea Festival Jurnalism Liliana Danci Medicină Oţelu Roşu PSS Lucian Primul Război Mondial Armata Română Biblioteca ”Mihail Halici” Campanie Constantin Daicoviciu Cornel Galescu Craiova Iancu Laurenţiu Klaus Iohannis Mihai Vintilă Muzică uşoară Petronela Ciobotea Piaţa agroalimentară Poiana Mărului Pomicultură Taraful "Olanii" Transport "Ruga de la Oraş" Adela Jurchescu Adrian Crânganu Afilon Laţcu Alin Artimon Alin Paleacu Ansamblul "Junii Gugulani" Arad Dacia Romană Deva Dumitru Chepeţean Eftimie Murgu Filip Strejariu Incompetenţă O.S.P.D. Caransebeş Sorina Jurj Valea Cenchii Agricultură Andezit Banatul Sârbesc Băile Herculane Campionat Naţional Cercul Militar Cinematografie Cinematograful "Luna" Constantin Brătescu Dansuri populare Loredana Cimpoieru Maraton Marmură albă Obreja Palatul Cotroceni Patinaj Victor Ponta Alba Iulia Ana Paica Arhitectură Armeniş Bucoşniţa Club Sportiv Şcolar Clubul "Impact Vox" Consiliul Județean Constantin Petruţa-Iovanovici Ecologie Economie Emanuela Budimir Florin Bojin Ilie Iova Legumicultură Ministerul Sănătăţii Muntele Mic Nicolae Borceanu Regimentul 43 "Infanterie" Salvamont Silvicultură Travertin Turnu Ruieni "Piaţa Gugulanilor" "Pro Patria" Alexandra Nicolau Alexandru Petria Amenajări edilitare Ana Jurj Bata Marianov Buchin Chinologie Clubul "Rotary" Comunism Cosmin Popovici Cristian Brecica Cristina Galescu Cupa României Dan Laurenţiu Tocuţ Daniel Opriţa Dimitar Pangarov Divizia A Dramaturgie Felicia Stoian Florin Damian-Schwartz Gabriela Szabo Gheorghe Jurma Grupul "MTB" Holocaust Ilegalitate Ivan Bloch Lucia Măran Mihaela Muntean Ministerul Culturii Monden Nicoleta Cimpoieru Nutriţie Oradea Oraviţa Pavel Craia Pavel Şuşară Piatra Neamţ Reformă Sarmizegetusa Schi Semimaraton Sorin Gheju Teregova Tezaur Traian Doda Târgu Jiu Universitatea de "Vest" Urbanism Volei "Turnul lui Ovid" Adrian Jurchescu Adrian Stepan Aeroclubul României Alexandru Guran Alpinism Ansamblul ”Zestrea Gugulanilor” Antoniu Sequens Ariana Covaci Baia Mare Bersobis-Aizis Bocşa Caniculă Carmen Neumann Cornel Ungureanu Corneliu Baba Costin Feneșan Călin Popescu Tăriceanu Daniel Alic Defrişări Dorina Grecu Dumitru Jompan Episcopia Caransebeşului Epoca Neolitică FC "Viitorul" Caransebeş Filarmonica "Banatul" Finanţe George Enescu George Pelin Gheorghe Secheşan Gorun Guvernul României Handmade Iconografie Indiferenţă Infrastructură Ionela Bădălan Iosif Caraiman Jupa Liga a IV-a Liubiţa Raichici Mafie Marcel Tolcea Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia Mariana Ionescu Mircea Moscovici Moise Groza N.D. Vlădulescu Nicolae Borlovan Nicolae Corneanu Nicolae Iorga Nicolae Sârbu Nicolae Ungar Nistor Ghimboaşă Omagiu Orşova Ovidiu Roşu Poliţia rutieră Publicitate Pădure Regele Ferdinand Revista ”Interferențe” Râul Bârzava Satu Mare Silviu Hurduzeu Sinagoga "Beit El" Slatina Timiş Tenis Tiberiu Ceia Tibiscum Turnu Severin Valea Timişului Valeria Arnăutu Vandalism Vioară Viticultură Voluntariat Ştefan Popa Popa’s Ştrandul "Tineretului" " "Magica Balta" "Radarul pădurilor" Academia Română Agmonia Alexandru Mironov Alin Oprea Ana Borcean Ana Munteanu Andrei Ungur Aniversare Armjavascript:void(0);ata Română Arţari Atletism Master Aviaţie Balcaniadă Bozovici Buziaş Caricatură Caritate Catedrala Episcopală Cecilia Clipa Chişinău Cinematograful "Tineretului" Colegiul "Octav Băcilă" Colegiul "Traian Lalescu" Comemorare Cornelia Mateescu Costi Păun Crin Antonescu Cristian Iorgov Cultura "Vinca" Cutremur Dan Alexa Dan Diaconescu Daniela Fara Decebal şi Traian Demisie Dimitrie Cantemir Doriana Talpeș Ecumenism Editorial Elena Udrea Eleonora Bunea Emil Săndoi Energie electrică Epigrame Epoca Bronzului Evaziune Filaret Musta Floarea Pascal Gabi Zaharia Ion Marcel Vela Gabi Ţurcaş Gelu Stan George Corbu Gheorghe Tache Gheorghe Țunea Grafică Grai bănăţean Gripă Hadrian Daicoviciu Handbal Horia Irimia Iaz Iaşi Ieruga Ilie Sârbu Industrie Informatică Infracţiuni Internet Inundaţii Ioan Jorj Ioan Mircea Petruţ Ioan Piso Ion Mocioalcă Iuliana Popescu-Enache Iuliu Hossu Iuliu Vuia Janos Horvay Josef Racz Laura Sgaverdea Laurenţiu Bădicioiu Lavinia Călina Lederata-Arcidava Liceul "Dacia" Liceul "Sabin Păuţa" Liceul "Trandafir Cocârlă" Lindenfeld Manuela Ionescu Margit Szemenyei Maria Bologa Maria Frenţiu Maria Tănase Marian Enache Masivul Făgăraş Matei Lupu Mihai Bolintiş Milos Simovici Mioveni Mircea Baniciu Mircea Dinescu Mircea Ionescu Quintus Miruna Maria Mihancea Mitropolit Primat Mizil Molizi Muzeul Satului Bănăţean Mălina Ciobanu Mărțișor Nicolae Bănicioiu Nicoleta Voica Octavian Bordan Olimpiadă Naţională Ordine publică Palatul Împăratului Traian Parlamentul României Paula Seling Petre Mogoşanu Petrică Miulescu Irimică Petroșnița Petru Bona Pictură Sculptură Pierre Amoyal Platani Port popular Prea Sfinţia Sa Lucian Presă scrisă Protest Publicistică Pâncota Râul Cerna Salarizare Seminarul "Ioan Popasu" Serbările Cetăţii Simbolistică Simona Țimonea Slatina Olt Solidaritate Sorin Grindeanu Stana Stepanescu Teologie Timotei Popovici Traian Băsescu Traian Topliceanu Transfăgărăşan Transplant organe Trupa ”Masquerade” Tudor Gheorghe Tudor Mușatescu Uzdin Vaccin Valea Almăjului Vasile Popovici Vârful "Gugu" Împărăteasa "Sissi" Împărăteasa Maria Tereza Şah Şcoala Populară "Ion Românu" Şesu Roşu Ştefan Velovan ”Centenar România” ”Descriptio Moldaviae”

Translate

Arhivă blog

Persoane interesate