Se afișează postările cu eticheta Casa de Cultură "George Suru". Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Casa de Cultură "George Suru". Afișați toate postările

luni, 13 martie 2017

Tradiţie folclorică în “Ţara Gugulanilor” - Concursul Naţional de Interpretare Vocală şi Instrumentală ”Luţă Ioviţă” se va desfășura la Caransebeş pe parcursul a două zile, în perioada 20-21 aprilie 2017

   Evenimentele folclorice de anvergură destinate conservării şi promovării cântecului şi jocului popular autentic continuă în urbea de pe Timiş şi Sebeş.

Casa de Cultură „George Suru” organizează cu sprijinul Primăriei Municipiului Caransebeş şi Consiliului Local, tradiționalul Concurs Naţional de Interpretare Vocală şi Instrumentală ”Luţă Ioviţă”.


Manifestarea în cauză, ajunsă anul acesta la cea de-a XXIII-a ediţie, va avea loc în zilele de 20 şi 21 aprilie 2017.

Festivalul - Concurs Naţional „Luţă Ioviţă” pentru solişti vocali şi instrumentişti, reprezintă o expresie a dragostei şi a preţuirii faţă de patrimoniul muzical din Banat şi din ţară, constituind o modalitate constantă de descoperire şi afirmare a talentelor interpretative din România.


Concursul se desfăşoară pe două secţiuni, respectiv, muzică vocală și muzică instrumentală.

Pentru participarea la această competiție etnomuzicală de anvergură națională, candidaţii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 16 – 40 de ani.


Fişa de înscriere va fi completată şi expediată până în data de 15 aprilie. De asemenea, tot până la acea dată, concurenţii vor prezenta două piese muzicale, o doină fără acompaniament şi un cântec de joc cu acompaniamentul orchestrei. Este obligatoriu ca toţi concurenţii să prezinte melodia de joc transcrisă pe note muzicale, tip partitură. Acestea urmează să fie trimise pe adresa: Casa de Cultură „George Suru” Caransebeş, strada Mitropolit Nicolae Corneanu, numărul 6, cod 325400, la numărul de fax 0255-514609, sau prin intermediul serviciului de internet pe adresele de e-mail ale instituţiei: cultura_caransebes@yahoo.com şi cultura.caransebes@gmail.com.


De precizat şi faptul că, organizatorii asigură masa şi cazarea, deplasarea fiind suportată de concurenţi sau de instituţia pe care aceştia o reprezintă.


Concursul Naţional de Interpretare Vocală și Instrumentală ”Luţă Ioviţă” se va derula după programul: 20 aprilie, ora 10 - prezentarea concurenţilor la Casa de Cultură „George Suru” pentru preselecţie şi repetiţii, 20 aprilie, ora 16 - concursul propriu-zis, 21 aprilie, ora 16 - festivitatea de premiere şi gala laureaţilor.

Juriul format din personalităţi ale muzicii populare româneşti, va acorda următoarele premii, la fiecare secţiune: Marele Premiu în valoare de 2000 de lei, precum și trei premii principale și o menţiune, în valoare de 1000, 800, 600 și 400 de lei.


În funcţie de numărul de participanţi şi de valoarea interpretativă a concurenţilor, juriul îşi rezervă dreptul de a redistribui valoarea premiilor.

Candidaţii pot obține relaţii suplimentare privitoare la evenimentul folcloric la numerele de telefon 0255-514609 și 0724-235876.

vineri, 23 decembrie 2016

Sinagoga "Beith El" din municipiul Caransebeş a găzduit un nou eveniment cultural dedicat iubitorilor de muzică de calitate, cu participarea a trei cunoscuţi artişti din ţară şi străinătate


Manifestările cultural-muzicale au continuat la Sinagoga Neologă “Beith El” din municipiul din "Ţara Guglanilor".


Astfel, lăcaşul de cult a găzduit un excepţional Concert Cantorial, reprezentaţia muzicală fiind susţinută de Iosef Adler, Prim Cantor al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Emanuel Pusztai, Cantor al F.C.E.R. şi Alexandru Petria, dirijor al Operei din Stuttgart - Germania.


La manifestarea artistică au participat reprezentanţii cultului evreiesc din mai multe zone ale ţării, oficialităţi locale, personalităţi culturale ale urbei de pe Timiş şi Sebeş, dar şi un număr impresionant de iubitori ai muzicii de calitate de toate vârstele.


Accesul publicului meloman la evenimentul în cauză a fost liber.

Concertul a cuprins o incursiune în lumea muzicii de la clasic până la cantorial, piesele fiind interpretate în mai multe limbi, într-o locaţie cunoscută pentru acustica sa deosebită.


La finalul prestaţiei lor, cei trei artişti au fost răsplătiţi de către cei prezenţi cu ropote de aplauze, adresate în picioare, preţ de câteva minute.


“M-am simţit foarte bine în mijlocul publicului caransebeşean, sunt oameni deosebiţi, care se pricep la muzică. Templul şi orga sunt foarte frumoase, iar eu, nu am mai fost niciodată aici. Mă bucur că mica comunitate evreiască a renăscut în ultimii ani, iar astfel, am avut astfel prilejul să concertez la Caransebeş”, a declarat Prim Cantorul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Iosef Adler.


“Participarea la acest concert mi-a adus, ca întotdeauna, o plăcere deosebită, şi anume, revederea cu publicul meu drag din Caransebeş! Totodată, am avut plăcerea de a cunoaşte doi muzicieni talentaţi, pe domnii Adler şi Pusztai. Colaborarea cu dumnealor, în interpretarea pieselor de rit iudaic, mi-a deschis orizonturi noi de interpretare muzicală. Mulţumesc din inimă caransebeşenilor pentru căldura cu care ne-au primit!”, a precizat dirijorul şi pianistul Alexandru Petria, originar din municipiul din “Ţara Gugulanilor”, stabilit în prezent în Germania.


“Acest minunat concert a încununat munca noastră din ultimii ani pentru reconsolidarea comunităţii evreieşti din Caransebeş, este pentru prima oară în ultimii 20 de ani când aici are loc un concert cantorial şi când ne bucurăm de prezenţa a doi cantori. În această seară l-am avut alaturi de noi pe domnul Prim Cantor al Federației Comunităţilor Evreieşti din România, Iosef Adler, domnul Cantor al F.C.E.R. Emanul Pusztai din Bucureşti şi pe invitatul special, prietenul comunităţii noastre, caransebeşeanul Alexandru Petria, dirijor al Operei din Stuttgart. Totodată, surpriza serii a fost prezenţa corului Comunităţii Evreieşti din Timişoara ce ne-a încântat cu frumoase cântece de Hanuka, Sărbatoarea Luminii, ce se apropie. A fost o extraordinară placere pentru mine să aud în frumosul lăcaş de cult din secolul XIX minunatele piese cantoriale evreieşti, cât şi piese de muzică clasică interpretate la orgă. Acest concert a fost o reuşită în primul rând datorită caransebeşenilor cărora vreau să le mulţumesc că şi de aceasta dată, ca de fiecare dată, participă în număr foarte mare la evenimentele organizate de noi, iar evenimentul nu ar fi fost posibil fără sprijinul acordat de J.D.C. România, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Primăria Municipiului Caransebeş şi Casa de Cultură “George Suru”, a afirmat Ery Pervulescu, fost preşedinte al comunităţii evreieşti din Caransebeş, cel care a predat ştafeta medicului stomatolog Florin “Schwartz” Damian.


De adăugat şi faptul că, în momentul de faţă, comunitatea iudaică din urbea din “Ţara Gugulanilor” numără peste 30 de membri.

joi, 22 decembrie 2016

Revelion de senzaţie la Caransebeş – Interpreta de muzică dance Xonia va concerta în Centrul Civic cu prilejul Noului An 2017, alături de trupa “Shot” şi solista Simona Nae


Conform tradiţiei lansate de Municipalitate în ultimii ani, gugulanii şi invitaţii lor vor avea ocazia să întâmpine Noul An în stradă, în Centrul Civic, în Piaţa “General Ioan Drăgălina”.

Pentru aceasta, organizatorii, Primăria şi Casa de Cultură “George Suru”, au pregătit un spectacol de muzică modernă ce va fi susţinut de cunoscuţi artişti autohtoni, precum şi un impresionant foc de artificii.


Astfel, petrecerea dintre ani va debuta puţin după ora 22:00 cu un recital al formaţiei “Shot”.

De la ora 23:15, pe scena de spectacole va avea loc show-ul muzical al  solistei Simona Nae.


La miezul nopţii este programat discursul primarului urbei de pe Timiş şi Sebeş, Felix Borcean.

Ulterior, se vor desface şampaniile şi vor fi lansate efectele pirotehnice şi de lumini, reprezentând tradiţionalul foc de artificii.


La douăzeci de minute din Noul An, publicul spectator din Parcul “General Ioan Drăgălina” va putea asista la concertul incendiar al interpretei de muzică dance Xonia.

În apropierea Anului Nou, organizatorii evenimentului de la Caransebeş le urează concitadinilor “La mulţi ani şi petrecere frumoasă în Centrul Civic la Revelionul 2016-2017!”.


Sursă foto: Facebook - Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Caransebeş

marți, 18 octombrie 2016

Tradiţie folclorică în “Ţara Gugulanilor” - Concursul Naţional de Interpretare Vocală şi Instrumentală ”Luţă Ioviţă” va avea loc la Caransebeş pe parcursul a două zile, în perioada 18-19 noiembrie 2016


Evenimentele folclorice de tradiţie destinate conservării şi promovării cântecului şi jocului popular continuă în urbea de pe Timiş şi Sebeş.

Casa de Cultură „George Suru” organizează cu sprijinul Primăriei Municipiului Caransebeş şi Consiliului Local, Concursul Naţional de Interpretare Vocală şi Instrumentală ”Luţă Ioviţă”.


Manifestarea în cauză, ajunsă anul acesta la cea de-a XXII-a ediţie, va avea loc în zilele de 18 şi 19 noiembrie 2016.

Festivalul - Concurs Naţional „Luţă Ioviţă” pentru solişti vocali şi instrumentişti, reprezintă o expresie a dragostei şi a preţuirii faţă de patrimoniul muzical din Banat şi din ţară, constituind o modalitate constantă de descoperire şi afirmare a talentelor interpretative din România.


Concursul se desfăşoară pe două secţiuni, respectiv, muzică vocală și muzică instrumentală.

Pentru participarea la concurs, candidaţii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 16 – 40 de ani.

Fişa de înscriere va fi completată şi expediată până în data de 15 noiembrie. De asemenea, tot până la acea dată, concurenţii vor prezenta două piese muzicale, o doină fără acompaniament şi un cântec de joc cu acompaniamentul orchestrei. Este obligatoriu ca toţi concurenţii să prezinte melodia de joc transcrisă pe note muzicale, tip partitură. Acestea urmează să fie trimise pe adresa: Casa de Cultură „George Suru” Caransebeş, strada Mitropolit Nicolae Corneanu, numărul 6, cod 325400, la numărul de fax 0255-514609, sau prin intermediul serviciului de internet pe adresele de e-mail ale instituţiei: cultura_caransebes@yahoo.com şi cultura.caransebes@gmail.com.


De precizat şi faptul că, organizatorii asigură masa şi cazarea, deplasarea fiind suportată de concurenţi sau de instituţia pe care aceştia o reprezintă.

Concursul Naţional de Interpretare Vocală și Instrumentală ”Luţă Ioviţă” se va derula după programul: 18 noiembrie, ora 10 - prezentarea concurenţilor la Casa de Cultură „George Suru” pentru preselecţie şi repetiţii, 18 noiembrie, ora 16 - concursul propriu-zis, 19 noiembrie, ora 16 - festivitatea de premiere şi gala laureaţilor.

Juriul format din personalităţi ale muzicii populare româneşti, va acorda următoarele premii, la fiecare secţiune: Marele Premiu în valoare de 2000 de lei precum și trei premii principale și o menţiune în valoare de 1000, 800, 600 și 400 de lei.


În funcţie de numărul de participanţi şi de valoarea interpretativă a concurenţilor, juriul îşi rezervă dreptul de a redistribui valoarea premiilor.

Candidaţii pot obține relaţii suplimentare privitoare la evenimentul folcloric la numerele de telefon 0255-514609 și 0724-235876.

marți, 23 august 2016

“Ziua Europeană a Culturii Iudaice” la Caransebeş - Sinagoga “Beith El” va găzdui un nou concert de muzică clasică susţinut de cunoscuţi artişti din ţară şi străinătate


Manifestările cultural-muzicale continuă la Sinagoga “Beith El”, cu implicarea tânărului membru al cultului iudaic Ery Pervulescu, în vârstă de 18 ani, elev la Colegiul Naţional “C.D. Loga”.


         Astfel, "Ziua Porţilor Deschise" se va organiza la templul evreiesc din municipiul Caransebeş, duminică, 4 septembrie 2016, cu ocazia “Zilei Europene a Culturii Iudaice”. 

               În intervalul orar 9:00-18:00, vor avea loc tururi ghidate ale sinagogii și va fi deschisă o expoziţie cu documente inedite, poze şi obiecte reprezentative pentru comunitatea evreiască din localitate. 


             La orele serii, cu prilejul împlinirii a 120 de ani de la punerea în funcţiune a orgii Sinagogii “Beith El”, se va desfăşura un extraordinar concert de muzică clasică susţinut de: Silvia Sorina Munteanu, soprană, Opera Naţională Bucureşti, Marius Manyov, bas, Facultatea de Muzică din Timişoara, şi Alexandru Petria, orgă, Opera din Stuttgart, Germania. 


În program vor figura arii din operele „Nabucco” de Giuseppe Verdi, „La Juive” de Fromental Halevy, şi „Norma” de Vincenzo Bellini, precum şi alte piese din repertoriul universal, acestea urmând să fie interpretate într-o locaţie cunoscută pentru acustica sa deosebită.

Accesul publicului iubitor de muzică clasică la evenimentul în cauză este liber.


“Concertul din data de 4 septembrie este unul special, deoarece marchează 120 de ani de la punerea în funcţiune a orgii care a fost construită în anul 1896 de către fiul lui Anton Dangl la Arad, unde era atelierul moştenit de la tatăl său, constructorul de orgi al Curţii Imperiale. Este o orgă cu tractură mecanică, cu un manual şi pedalier, având şapte registre, şase în manual şi unul în pedalier. Evenimentul mai are rolul să marcheze finalizarea lucrărilor de reabilitare a faţadei templului iudaic, iar în ultimul an, s-au mai organizat aici şi alte manifestări cultural-muzicale”. Vă invităm cu tot dragul alături de noi!”, a declarat reprezentantul cultului mozaic, tânărul Ery Pervulescu.


De precizat şi faptul că, manifestarea este organizată de Primăria Municipiului Caransebeş, Casa de Cultură „George Suru”, Obştea Evreilor Caransebeş şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România.

duminică, 31 iulie 2016

Multiculturalitate la Caransebeş - Municipiul din „Ţara Gugulanilor” a fost gazda celei de-a II-a ediţii a manifestării denumite “Festivalul Internaţional al Cântecului şi Dansului Ucrainean”


Evenimentele menite să promoveze multiculturalitatea au continuat în Banatul Montan.

Municipiul Caransebeş a fost gazda celei de-a II-a ediţii a manifestării denumite “Festivalul Internaţional al Cântecului şi Dansului Ucrainean”.


Evenimentul cultural a consemnat simpozionul tematic derulat sub genericul „Ucrainenii din Caraş Severin”, în cadrul căruia au fost prezentate aspecte privitoare la această etnie, precum date istorice, etnografice sau culturale.


În continuare a fost oficiat un serviciu religios în memoria etnicilor ucraineni chinuiţi şi ucişi de evenimentele tragice petrecute în istorie.


De asemenea, cei prezenţi la manifestare au luat parte la „Parada portului şi jocului popular”, derulată în Centrul Civic, pe traseul Piaţa „Revoluţiei” – Strada Mitropolit Nicolae Corneanu – Piaţa ”General Ioan Drăgălina”.


În faţa imobilului Casei de Cultură „George Suru”, etnicii ucraineni şi invitaţii de peste hotare s-au legat într-o horă a prieteniei şi bucuriei, stârnind admiraţia gugulanilor aflaţi în Centrul Civic.


“Festivalul Internaţional al Cântecului şi Dansului Ucrainean” s-a încheiat printr-un spectacol de cântec, joc şi voie bună, derulat la Casa de Cultură „George Suru”.


Astfel, şi-au dat concursul: Ansamblul Coral „Florile Bucovinei” şi Ansamblul „Primăvara”, ambele din Botoşani, Grupul Vocal şi de Dansuri „Zadunaiska Sici” din Tulcea, Grupul Vocal şi de Dansuri „Glasurile Nehostinei” din Suceava, Ansamblul Coral şi de Dansuri „Vocile Ronei” din Maramureş, Grupul Vocal „Stejarii Tineri” din Timiş, Grupul Vocal „Alunul Verde” din comuna Copăcele, judeţul Caraş-Severin, Grupul Vocal şi de Dansuri „Barvinoc” din comuna Cornuţel, judeţul Caraş-Severin, Grupul Vocal „Mălinul Roşu” şi Corul „Glasul Ucrainenilor”, ambele din Caransebeş, precum şi invitaţii speciali din cadrul Grupului Vocal „Vesevanca” din Ucraina.


„Acest festival creşte, căci are toate ingredientele, dar mai are şi instituţiile angrenate în organizare, care dau consistenţă şi stabilitate, iar astfel, toate acestea constituie premize sigure pentru ca evenimentul să se dezvolte şi în continuare. Doresc să le mulţumesc participanţilor şi să vă asigur că suntem alături de poporul ucrainean, precum şi ei sunt alături de noi”, a declarat managerul Casei de Cultură „George Suru”, Ioan Cojocariu.


„Ediţia a II-a a Festivalului Internaţional al Cântecului şi Dansului Ucrainean aduce multe lucruri noi faţă de prima ediţie desfăşurată în anul 1991 în comuna Copăcele. Ne bucurăm că evenimentul cultural este organizat în această frumoasă localitate din Banatul Montan. Momentul în care s-a incins o horă mare în faţa imobilului Casei de Cultură, într-un cerc ce simbolizează viaţa şi cântecul ucrainenilor din Banat şi de pretutindeni, a fost unul deosebit”, a adăugat preşedintele Uniunii Ucrainenilor din România, filiala Caraş-Severin, Ivan Liber.


„Venim tocmai de la Tulcea. Am găsit la Caransebeş inimi deschise şi oameni plăcuţi, oameni foarte greu de aflat în ziua de astăzi. Ne bucurăm să invităm grupurile muzicale ale etnicilor ucraineni din judeţul Caraş-Severin la festivalul ce va avea loc în perioada următoare la Tulcea. Vă aşteptăm la noi!”, a spus reprezentantul Grupului Vocal şi de Dansuri „Zadunaiska Sici”.


„Aducem la Caransebeş tradiţiile noastre, cultura, limba, cântecul şi dansul, într-un cuvânt, identitatea ucraineană. Ne bucurăm că ne-am întâlnit aici semenii!”, a menţionat o invitată din Ansamblul Coral şi de Dansuri „Vocile Ronei” din Maramureş.


De adăugat şi faptul că, evenimentul multicultural a fost organizat de Primăria Municipiului Caransebeş, Casa de Cultură “George Suru” şi Uniunea Ucrainienilor din România, filiala Caraş-Severin.

miercuri, 22 iunie 2016

Spectacolul travertinului în “Ţara Gugulanilor” - ”Simpozionul Internaţional de Sculptură Monumentală” a debutat la Caransebeş, cu participarea unui număr de 11 artişti de renume mondial


Artişti sculptori de talie internaţională şi-au dat întâlnire la Caransebeş, cu prilejul celei mai importante manifestări culturale din România dedicată artei monumentale moderne.

Evenimentul în cauză este unul tradiţional şi de anvergură mondială, ajungând anul acesta la cea de-a XIV-a ediţie.


Simpozionul este onorat de participarea unui număr de 11 reputaţi artişti. Este vorba despre: Andre Naegelan - Franţa, Agnessa Petrova - Bulgaria, Hermann Gschuider – Austria, Carlos Monge - Mexic, Thierry Ferreira - Portugalia, Jorge Schroder - Brazilia, Ayhan Kayapinar – Turcia, Klaus Hunsicker - Germania, Jose Miguel Fonseca - Chile, Samia Monsef - Egipt şi Eugen Petri din România.


Tabăra de creaţie este situată în incinta fostului Târg de animale din zona Splaiului Sebeş, fiind accesibilă spre vizitare tuturor iubitorilor de artă.

Travertinul este o rocă sedimentară poroasă de calcar alcătuită din calcit, calcit slab magnezian și aragonit, care are o culoare gălbuie până la brună. Roca nobilă impresionează încă de la prima vedere, atrăgând prin aspectul catifelat, dar şi prin formele şi culorile sale, care reflectă varietatea şi fascinaţia naturii. Materialul respectiv mai are şi alte caracteristici esenţiale precum rezistenţă la factori meteorologici şi durabilitate în timp.


”Simpozionul Internaţional de Sculptură Monumentală în Travertin” este organizat în perioada 16 iunie-16 iulie 2016, de Primăria Municipiului Caransebeş şi Casa de Cultură “George Suru”, sub coordonarea şi implicarea atentă a cunoscutului artist Eugen Petri.


“Şi ediţia de anul acesta este onorată de participarea a unui număr de 10 artişti excepţionali, de talie internaţională, toţi aceştia fiind selectaţi în urma unui concurs la care au aplicat 150 de participanţi. Travertinul este o rocă abrazivă, iar odată sculptată, creează desene şi senzaţii prin care îţi poţi imagina tot felul de lucruri spectaculoase, dar şi imprevizibile”, a declarat coordonatorul evenimentului, reputatul sculptor Eugen Petri.


“Sunt prezent pentru prima dată în România. Am aplicat la concursul pentru Simpozionul Internaţional de Sculptură Monumentală de la Caransebeş datorită lui Eugen Petri, un prieten deosebit de drag. Îmi place aici, în principal, faptul că oraşul este foarte curat, iar oamenii sunt sinceri şi prietenoşi. Acomodarea şi organizarea sunt perfecte!”, a precizat artistul turc Ayhan Kayapinar, participant la peste o sută de evenimente culturale similare în toată lumea.


“Monumentul ce urmează să îl realizez se numeşte Metropolis, reprezentând o viziune artistică despre cum vor arăta aşezările urbane în viitor, peste sute de ani, din punct de vedere architectural. Tehnica sculptării în travertin nu este tocmai uşoară, însă, roca în cauză este o experienţă minunată. Am vizitat deja Parcurile de sculptură monumentală de aici, m-a bucurat şi încântat deosebit arta existentă la Caransebeş”, a menţionat sculptorul austriac Hermann Gschuider.


De adăugat că, anterior ”Simpozionului Internaţional de Sculptură Monumentală în Travertin”, la Caransebeş s-au mai derulat în ultimii ani ediţii ale “Simpozionului Internaţional de Sculptură Monumentală în Lemn”, ocazii cu care au fost create 33 de monumente, ediţii ale “Simpozionului Internaţional de Sculptură Monumentală în Marmură”, în cadrul cărora au mai fost realizate alte 33 opere de artă, precum şi ediţii ale ”Simpozionul Internaţional de Sculptură Monumentală în Andezit”, ocazii cu care patrimoniul cultural al municipiului din “Ţara Gugulanilor” s-a îmbogăţit cu încă 33 de creaţii artistice de anvergură.


Lucrările artistice respective sunt amplasate în Parcul “Teiuş” şi în Parcul tematic de sculptură monumentală situat la intrarea în municipiul Caransebeş, pe şoseaua dinspre Reşiţa, în cartierul Valea Cenchii.


Citeşte în continuare şi alte informaţii importante de la Caransebeş:

Etichete:

Caransebeş Cultură Artă "Ţara Gugulanilor" Banatul Montan Istorie Social Tradiţii Casa de Cultură "George Suru" Reşiţa Timişoara Sport Folclor Parcul "Teiuş" Literatură Colegiul "CD Loga" Învăţământ Educaţie Ion Marcel Vela Administraţie Liviu Groza Muzică populară Parcul „General Ioan Drăgălina” Bucureşti Adrian Ardeţ Colegiul "Traian Doda" Ioan Cojocariu Mediu Muzică clasică Culinar Fotbal Etnografie Fotografii inedite Luţă Ioviţă Monumente Spiritualitate Ştefan Isac Muzeul Caransebeș Comerţ Sănătate Ansamblul "Doina Banatului" Lugoj Piaţa "Revoluţiei" Liga a II-a Atletism Culte Eveniment Pictură Teatru Balta Sărată Ery Pervulescu Politică Arheologie Gabi Zaharia Produse ecologice Simpozion Sinagoga "Beith El" Suporteri Autorităţi Cristian Dragomir Turism Cluj-Napoca Eugen Petri Mihaela Pral Poezie Râul Timiş Achim Nica Ana Pacatiuş Dan Daniel Doran Procese electorale Religie Râul Sebeş Sculptură Sibiu Sorin Bălu 1 Decembrie 1918 Ciclism Daniela Văcărescu Documente Elie Miron Cristea Festival Jurnalism Liliana Danci Medicină Oţelu Roşu PSS Lucian Primul Război Mondial Armata Română Biblioteca ”Mihail Halici” Campanie Constantin Daicoviciu Cornel Galescu Craiova Iancu Laurenţiu Klaus Iohannis Mihai Vintilă Muzică uşoară Petronela Ciobotea Piaţa agroalimentară Poiana Mărului Pomicultură Taraful "Olanii" Transport "Ruga de la Oraş" Adela Jurchescu Adrian Crânganu Afilon Laţcu Alin Artimon Alin Paleacu Ansamblul "Junii Gugulani" Arad Dacia Romană Deva Dumitru Chepeţean Eftimie Murgu Filip Strejariu Incompetenţă O.S.P.D. Caransebeş Sorina Jurj Valea Cenchii Agricultură Andezit Banatul Sârbesc Băile Herculane Campionat Naţional Cercul Militar Cinematografie Cinematograful "Luna" Constantin Brătescu Dansuri populare Loredana Cimpoieru Maraton Marmură albă Obreja Palatul Cotroceni Patinaj Victor Ponta Alba Iulia Ana Paica Arhitectură Armeniş Bucoşniţa Club Sportiv Şcolar Clubul "Impact Vox" Consiliul Județean Constantin Petruţa-Iovanovici Ecologie Economie Emanuela Budimir Florin Bojin Ilie Iova Legumicultură Ministerul Sănătăţii Muntele Mic Nicolae Borceanu Regimentul 43 "Infanterie" Salvamont Silvicultură Travertin Turnu Ruieni "Piaţa Gugulanilor" "Pro Patria" Alexandra Nicolau Alexandru Petria Amenajări edilitare Ana Jurj Bata Marianov Buchin Chinologie Clubul "Rotary" Comunism Cosmin Popovici Cristian Brecica Cristina Galescu Cupa României Dan Laurenţiu Tocuţ Daniel Opriţa Dimitar Pangarov Divizia A Dramaturgie Felicia Stoian Florin Damian-Schwartz Gabriela Szabo Gheorghe Jurma Grupul "MTB" Holocaust Ilegalitate Ivan Bloch Lucia Măran Mihaela Muntean Ministerul Culturii Monden Nicoleta Cimpoieru Nutriţie Oradea Oraviţa Pavel Craia Pavel Şuşară Piatra Neamţ Reformă Sarmizegetusa Schi Semimaraton Sorin Gheju Teregova Tezaur Traian Doda Târgu Jiu Universitatea de "Vest" Urbanism Volei "Turnul lui Ovid" Adrian Jurchescu Adrian Stepan Aeroclubul României Alexandru Guran Alpinism Ansamblul ”Zestrea Gugulanilor” Antoniu Sequens Ariana Covaci Baia Mare Bersobis-Aizis Bocşa Caniculă Carmen Neumann Cornel Ungureanu Corneliu Baba Costin Feneșan Călin Popescu Tăriceanu Daniel Alic Defrişări Dorina Grecu Dumitru Jompan Episcopia Caransebeşului Epoca Neolitică FC "Viitorul" Caransebeş Filarmonica "Banatul" Finanţe George Enescu George Pelin Gheorghe Secheşan Gorun Guvernul României Handmade Iconografie Indiferenţă Infrastructură Ionela Bădălan Iosif Caraiman Jupa Liga a IV-a Liubiţa Raichici Mafie Marcel Tolcea Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia Mariana Ionescu Mircea Moscovici Moise Groza N.D. Vlădulescu Nicolae Borlovan Nicolae Corneanu Nicolae Iorga Nicolae Sârbu Nicolae Ungar Nistor Ghimboaşă Omagiu Orşova Ovidiu Roşu Poliţia rutieră Publicitate Pădure Regele Ferdinand Revista ”Interferențe” Râul Bârzava Satu Mare Silviu Hurduzeu Sinagoga "Beit El" Slatina Timiş Tenis Tiberiu Ceia Tibiscum Turnu Severin Valea Timişului Valeria Arnăutu Vandalism Vioară Viticultură Voluntariat Ştefan Popa Popa’s Ştrandul "Tineretului" " "Magica Balta" "Radarul pădurilor" Academia Română Agmonia Alexandru Mironov Alin Oprea Ana Borcean Ana Munteanu Andrei Ungur Aniversare Armjavascript:void(0);ata Română Arţari Atletism Master Aviaţie Balcaniadă Bozovici Buziaş Caricatură Caritate Catedrala Episcopală Cecilia Clipa Chişinău Cinematograful "Tineretului" Colegiul "Octav Băcilă" Colegiul "Traian Lalescu" Comemorare Cornelia Mateescu Costi Păun Crin Antonescu Cristian Iorgov Cultura "Vinca" Cutremur Dan Alexa Dan Diaconescu Daniela Fara Decebal şi Traian Demisie Dimitrie Cantemir Doriana Talpeș Ecumenism Editorial Elena Udrea Eleonora Bunea Emil Săndoi Energie electrică Epigrame Epoca Bronzului Evaziune Filaret Musta Floarea Pascal Gabi Zaharia Ion Marcel Vela Gabi Ţurcaş Gelu Stan George Corbu Gheorghe Tache Gheorghe Țunea Grafică Grai bănăţean Gripă Hadrian Daicoviciu Handbal Horia Irimia Iaz Iaşi Ieruga Ilie Sârbu Industrie Informatică Infracţiuni Internet Inundaţii Ioan Jorj Ioan Mircea Petruţ Ioan Piso Ion Mocioalcă Iuliana Popescu-Enache Iuliu Hossu Iuliu Vuia Janos Horvay Josef Racz Laura Sgaverdea Laurenţiu Bădicioiu Lavinia Călina Lederata-Arcidava Liceul "Dacia" Liceul "Sabin Păuţa" Liceul "Trandafir Cocârlă" Lindenfeld Manuela Ionescu Margit Szemenyei Maria Bologa Maria Frenţiu Maria Tănase Marian Enache Masivul Făgăraş Matei Lupu Mihai Bolintiş Milos Simovici Mioveni Mircea Baniciu Mircea Dinescu Mircea Ionescu Quintus Miruna Maria Mihancea Mitropolit Primat Mizil Molizi Muzeul Satului Bănăţean Mălina Ciobanu Mărțișor Nicolae Bănicioiu Nicoleta Voica Octavian Bordan Olimpiadă Naţională Ordine publică Palatul Împăratului Traian Parlamentul României Paula Seling Petre Mogoşanu Petrică Miulescu Irimică Petroșnița Petru Bona Pictură Sculptură Pierre Amoyal Platani Port popular Prea Sfinţia Sa Lucian Presă scrisă Protest Publicistică Pâncota Râul Cerna Salarizare Seminarul "Ioan Popasu" Serbările Cetăţii Simbolistică Simona Țimonea Slatina Olt Solidaritate Sorin Grindeanu Stana Stepanescu Teologie Timotei Popovici Traian Băsescu Traian Topliceanu Transfăgărăşan Transplant organe Trupa ”Masquerade” Tudor Gheorghe Tudor Mușatescu Uzdin Vaccin Valea Almăjului Vasile Popovici Vârful "Gugu" Împărăteasa "Sissi" Împărăteasa Maria Tereza Şah Şcoala Populară "Ion Românu" Şesu Roşu Ştefan Velovan ”Centenar România” ”Descriptio Moldaviae”

Translate

Arhivă blog

Persoane interesate