Personalităţile Banatului: Generalul Ioan Drăgălina, cel mai important militar-erou caransebeşean, a murit pe frontul de luptă al identităţii şi demnităţii naţionale din Primul Război Mondial, în anul 1916

Eroii neamului dăinuie în istorie, iar amintirea jertfelor şi moştenirile lăsate de aceştia trebuie să fie preţuite şi păstrate corespunzător, întotdeauna, cu sfinţenie!

Generalul Ioan Drăgălina s-a născut la Caransebeş în data de 16 decembrie 1860, fiind descendentul unei vechi familii de grăniceri din Banat şi a decedat la Bucureşti, la 9 noiembrie 1916, în urma rănilor suferite în Primul Război Mondial, în Defileul Jiului, lângă Mănăstirea Lainici. 

          Ioan Drăgălina a urmat clasele primare şi cele militare la Caransebeş, iar pregătirea militară a efectuat-o la Timişoara şi la Academia de Război de la Viena. În anul 1887, generalul s-a alăturat Armatelor Române, prilej cu care i s-au recunoscut gradele şi pregătirea militară. În anul 1916 a fost comandantul Diviziei I la Turnu Severin, iar în luptele pentru cucerirea Orşovei şi a Culoarului Timiş - Cerna soldaţii din subordine s-au acoperit de glorie. În luna octombrie a  aceluiaşi i s-a încredinţat comanda Armatei I-a şi luptând pe front, este rănit grav,  ceea ce îi va aduce, din păcate, moartea.

Regretatul istoric caransebeşean Liviu Groza vorbea întotdeauna cu admiraţie şi vădită emoţie când oferea detalii privitoare la activitatea militară a reputatului luptător bănăţean. Mai mult, istoricul obişnuia să prezinte publicului şi informaţii cultural-folclorice şi fotografii inedite despre militarul caransebeşean.

“În perioada de la începutul anului 1900, la Caransebeş au activat cu deosebit succes grupe de căluşari formate din tineri civili, dar şi militari, respectiv, de soldaţii Batalionului IV al Regimentului 43 ”Infanterie”, iar frumosul port popular de căluşar a fost îmbrăcat chiar şi de generalul erou Ioan Drăgălina”, a declarat în timpul vieții sale, Liviu Groza.

Primul Război Mondial îl găseşte în anul 1916 pe Ioan Drăgălina în Valea Jiului, ca urmare a declanşării unei masive ofensive germane şi austro-ungare aici, conduse de generalul Paul von Kneussl.

Astfel, în dimineaţa zilei de 11 octombrie 1916 generalul Drăgălina primeşte ordin să se deplaseze la Craiova, unde este numit în funcţia de comandant al Armatei I. În dimineaţa zilei de 12 octombrie, generalul ia o maşină, un şofer şi doi ofiţeri și pleacă personal pe câmpul de luptă, în recunoaştere, pentru a vorbi cu comandanții aflaţi în primele linii, deoarece legăturile cu unităţile înaintate erau întrerupte. Ajunge în primele linii şi trece podul din apropierea Mănăstirii Lainici, unde s-a spo­ve­dit şi s-a împărtăşit. La întoarcere, podul este cuprins într-un schimb de focuri. Maşina trece în viteză pe pod prin ploaia de gloanţe, scăpând de asediul germanilor, însă, câteva gloanţe îşi ating, totuşi, ţinta. Generalul este rănit de două gloanţe în braţul stâng şi în omoplat. A fost transportat la spitalul din Târgu Jiu, apoi la Craiova şi, în final, la Spitalul Militar de la Palatul Regal din Bucureşti.

“Spre finalul vieţii sale, patriotul român a fost rănit în braţul stâng şi omoplat de o rafală de mitralieră în luptele de pe Valea Jiului. Ajuns pe patul spitalului din Bucureşti, generalul l-a întrebat pe doctor cum s-ar putea întoarce mai repede pe câmpul de luptă, tratându-i braţul, sau prin amputarea acestuia. Medicul i-a răspuns că ultima dintre proceduri este cea eficientă, iar eroul român a ordonat tranşant: Taie-l, îmi va ajunge şi un singur braţ să îmi înfrâng inamicul!”, a mai precizat privitor la militarul bănăţean, istoricul caransebeşan Liviu Groza, trecut în neființă în luna septembrie a anului 2017.

Din păcate, chiar şi cu braţul amputat, rana i s-a infectat grav, septicemia s-a instalat în organism, iar astfel, în data de 9 noiembrie 1916, patriotul bănăţean a trecut în nefiinţă. La funeraliile acestuia au luat parte Regele, miniştri, parlamentari, oameni de cultură, ataşaţi militari străini în România. Este înmormântat în Cimitirul Eroilor - Bellu Militar.

"Cine l-a cunoscut în viaţă a rămas puternic impresionat de puterea personalităţii sale. Era de o statură înaltă şi avea o înfăţişare frumoasă, înfăţişarea clasică a bănăţeanului voinic. Ochii lui mari și negri păreau a căuta mai întâi ceea ce este mai bun şi mai nobil în fiinţa omenească, de aceea s-a şi putut apropia sufleteşte de cei pe care-i conducea. Da, acestea sunt cuvintele rostite de cei care l-au cunoscut pe generalul Ion Drăgălina!", a adăugat regretatul Liviu Groza.

În urbea de pe Timiş şi Sebeş există încă din anul 1943 un monument din bronz dedicat memoriei Generalului Ioan Drăgălina, realizat de sculptorul Mihai Onofrei, şi care reprezintă “Simbolul Unităţii Naţionale” pentru gugulani.

Statuia este inclusă pe Lista monumentelor istorice din judeţul Caraş-Severin cu codul CS-III-m-B-11239.

Cunoscutul om politic Nicolae Iorga a anticipat încă din anul 1916 inaugurarea unui astfel de edificiu. Acesta a menţionat la oficiile funerare ale generalului faptul că: “Nu mai avem lacrimi acum să-l comemorăm pe acest erou, însă, va veni momentul când caransebeşenii îi vor ridica un monument care să-i cinstească vitejia şi faptele…”

“Monumentul generalului român a fost sfinţit de episcopul Veniamin Nistor care i-a îndemnat pe caransebeşenii prezenţi la manifestare să nu treacă niciodată nepăsători pe lângă această statuie”, a mai precizat Liviu Groza.

Exceptând impresionantul ansamblu monumental din municipiul din “Ţara Gugulanilor”, patria i-a fost recunoscătoare generalului de-a lungul timpului printr-o serie de omagii.

Astfel, în anul 1924, un sat din judeţul Călărași a primit denumirea de “Drăgălina”. De asemenea, instituţia de învăţământ preunivirsitar din oraşul Oraviţa, judeţul Caraș- Severin, poartă numele militarului român începând cu anul 1919. 

Totodată, pentru a se cinsti eroismul său, i s-au înălţat mai multe monumente.

Primul dintre acestea este un monument în formă de cruce, dezvelit la data de 12 octombrie 1927, şi amplasat în Valea Jiului, pe locul unde a fost rănit generalul Drăgălina.

Mai există şi două busturi ce amintesc de memoria luptătorului caransebeşean, respectiv, un bust din bronz, amplasat în municipiul Lugoj, şi realizat de sculptorul Spiridon Georgescu, monumentul fiind inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Timiş cu codul TM-III-m-B-06322, dar şi un bust din bronz pe un soclu din marmură, amplasat pe platoul din faţa Mausoleului de la Mărăşeşti, obiectivul în cauză fiind realizat de sculptorul Iulian Coruț în anul 1993.

Pe imobilul unde a domiciliat generalul Ioan Drăgălina în municipiul Caransebeş, de pe strada Ardealului, numărul 6, este amplasată o plachetă comemorativă.

          De asemenea, mai multe străzi din localităţile importante ale României poartă numele bravului erou bănăţean.

Altfel, generalul erou Ioan Drăgălina a fost omagiat la Caransebeş în anul 2016, cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la moartea sa pe frontul de luptă al identităţii şi demnităţii naţionale.

Evenimentul cultural-comemorativ a avut loc la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă şi a consemnat o expoziţie de fotografii şi documente inedite privitoare la viaţa şi activitatea luptătorului gugulan, elemente din arhiva personală a regretatului istoric Liviu Groza, precum şi o sesiune de comunicări susţinută de personalităţi din lumea academică românească.

Adevăruri istorice la Caransebeș - Ieruga sau ”Canalul Morilor” a reprezentat în urmă cu mai bine de un secol un reper deosebit de important pentru localitate, atât din punct de vedere economic, cât și ca atracție peisagistică

  Ieruga sau ”Canalul Morilor” a constituit un obiectiv de bază al rețelei hidrografice din Caransebeș, care a condus la o dezvoltare economică semnificativă a localității în urmă cu peste o sută de ani.

  Cursul de apă care parcurgea inclusiv Centrul Civic nu mai există, iar, în prezent, albiile secate ale acestuia îndeplinesc rolul de canalizare urbană, fiind acoperite cu plăci de beton și pământ.

   Din punct de vedere istoric, Ieruga, o abatere a Râului Sebeș, este menționată în acte documentare încă din anul 1581 sub denumirea de ”Apa Monachilor”.

  Începând cu finele secolului al XVIII-lea și continuându-se cu secolul al XIX-lea, la Caransebeș devine o tradiție construirea de mori și folosirea apei Ierugii în scopuri economice.

  Prin urmare, odată cu anul 1889, trei industriași ai locului, respectiv, Schmit, Dachler și Perlfdoter, au construit aici Uzina Electrică, aceasta fiind la data inaugurării prima microhidrocentrală din România.

  Obiectivul aproviziona cu energie electrică fabricile întreprinzătorilor, fosta Vila ”Bellavista” și Crucea din lemn de pe Muntele Mic, construită de Societatea de Tramvaie din Timișoara.

  ”Zona Uzinei Electrice era în acea vreme un parc deosebit, cel de-al doilea loc de atracție și promenadă pentru caransebeșeni. Primul loc era bineînțeles, Parcul Teiuș, iar, oamenii mergeau deseori la orele serii în apropierea podului de lemn de pe Râul Sebeș să admire de la distanță Crucea iluminată de pe Muntele Mic. De asemenea, Parcul Uzinei Electrice era apreciat de localnici și datorită cascadei de pe Ierugă cu o cădere a apei de aproape cinci metri și care punea în funcțiune mecanismele de producere ale energiei electrice. Nu în ultimul rând, pe lângă zbuciumul apelor învolburate, oamenii mai erau impresionați de mediul ambiant și de frumusețea arborilor din zonă”, a afirmat privitor la acest subiect regretatul istoric bănățean Liviu Groza, trecut la cele veșnice în data de 23 septembrie 2017.

  Uzina a fost dotată în următorii ani cu motoare Diesel pentru stimularea creșterii producției de energie electrică, iar astfel, a devenit mult mai eficientă, alimentând principalele străzi ale orașului din Banatul Montan.

  Totodată, în amonte de acest obiectiv a fost construit un dig care reglementa debitul apei Ierugii pentru a fi constant.

  Mai mult, în aval de microhidrocentrală, în zona actuală a străzii Târgului, a fost construită o altă amenajare hidrotehnică menită să controleze debitul de apă care continua spre zona urbană. Prin aceasta, autoritățile vremii au dorit ca apa să fie utilizată corespunzător pentru economia orașului și să nu existe riscul inundării curților și grădinilor oamenilor de aici.

  Pe traseul dintre Uzina Electrică și Centrul Civic al orașului se aflau mai multe mori de apă între care ”Moara Episcopească” și ”Moara Hartl”, situate în vecinătatea Catedralei istorice cu hramul ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.

  ”La finalul secolului al XIX-lea, în fața Morii Hartl exista o baltă mare numită Ștrandul Copiilor unde se scăldau micii caransebeșeni alături de gâște și rațe. Unii dintre copii, cei mai hazlii, încercau să prindă pește, iar, cei mai norocoși dintre aceștia chiar reușeau să aibă capturi”, a precizat regretatul Liviu Groza.

  Ieruga își urma traseul prin zona unde se află astăzi Grădina de Vară ”Arcade”, aici aflându-se o altă moară denumită ”Maingast”.

  ”Canalul Morilor” ajungea în dreptul șoselei principale spre Ardeal, la actuala stradă Mihai Viteazul, și continua pe sub drumul în cauză, urmând întreg traseul străzii Vasile Alecsandri din prezent.

  În anul 1891, odată cu demararea lucrărilor de sistematizare din Centrul Civic, sunt construite peste Ierugă trei poduri în zona din fața unde se află astăzi Primăria Municipiului Caransebeș. Clădirea administrativă în cauză era să fie inaugurată în anul 1903.

  Ieruga continua prin dreptul fostei Case a Pompierilor, situată vizavi de Biserica Romano-Catolică. Ca și element inedit, trebuie menționat faptul că, imobilul pompierilor voluntari fiind construit din lemn, a luat din nefericire foc, iar astfel, în urma unui incendiu de proporții, cu toate intervențiile de rigoare, a ars complet și a dispărut la începutul secolului XX.

  În locul unde se intersectează astăzi străzile Vasile Alecsandri, fostă Canalului, și Tribunalului, apele Ierugii puneau în funcțiune Fabrica de Cherestea ”Munc”, incendiată secolul trecut de legionari datorită faptului că proprietarul era de etnie iudaică. Locuința familiei Munc se afla în locația actualei Grădini de Vară ”Ava”, iar birourile administrative ale societății se găseau în casa de la colțul străzilor Libertății și Tribunalului, imobil unde a domiciliat reputatul istoric Liviu Groza.

  Mai departe, Ieruga trecea pe sub un podeț în dreptul străzii Libertății și continua pe strada Teiușului.

  ”Strada Teiușului reprezenta la acea vreme o revelație, admirată și unanim apreciată de caransebeșeni. Pe ambele albii erau sălcii pletoase, iar multe dintre crengile acestora aplatizau, se scăldau în Ierugă și parcă plângeau, făcând corp comun cu susurul apelor. Apele erau atât de curate și nu existau niciun fel de gunoaie deversate, iar, dacă mergeai în locul de deversare în Râul Timiș, chiar puteai să bei apă potabilă din Canalul Morilor”, a mai adăugat regretatul om de cultură privitor la acest subiect, cu o lună înainte de trecerea sa în eternitate.

  La capătul străzii Teiușului mai existau în urmă cu un veac un abator, alte două mori, patru cazane de țuică și fabrica de gheață a orașului.

  În fine, Ieruga se revărsa în Râul Timiș în locul unde se află în prezent vechiul pod de fier, din apropierea pasajului Nicolae Bălcescu.

  Frumusețea și pitorescul ”Canalului Morilor” au încetat să mai existe începând cu anul 1956, când autoritățile vremii au decis să dezvolte zonele traversate de ape conform arhitecturii socialiste și au acoperit cu plăci de beton acest obiectiv boem. Prin urmare, au dispărut și morile, podurile, dar și salciile ornamentale.

  După Revoluția din Decembrie 1989, Municipalitatea a avut o tentativă palidă să redea Caransebeșului farmecul și rafinamentul de altădată.

  Astfel, în urmă cu mai mulți ani, s-a intenționat decopertarea unei porțiuni din Ierugă în zona Centrului Civic, cu amenajarea de poduri din fier forjat, mobilier urban și alte elemente decorative specifice.

  Însă, din păcate, din motive mai mult sau mai puțin obiective, inițiativa în cauză nu s-a mai concretizat și a rămas în stadiul de proiect edilitar abandonat.

Personalitățile Banatului: Istoricul caransebeșean Liviu Groza aniversează la data de 10 iulie 2017 respectabila vârstă de 85 de ani de viaţă

  Reputatul om de cultură Liviu Groza se află în fața unei frumoase, emoționante și venerabile aniversări. 

  Pe parcursul vieții sale, acesta a dus o intensă muncă de cercetare şi promovare a evenimentelor istorice petrecute în Banatul Montan, rezultând astfel un număr impresionant de 56 de volume de specialitate.

  Liviu Groza s-a născut la Caransebeş în data de 10 iulie 1932 şi a absolvit Liceul “Traian Doda” în anul 1951. În tinereţe, şi-a dorit să ajungă medic chirurg însă, vremurile i-au fost potrivnice pentru împlinirea acestor năzuinţe, fiind nevoit să îmbrăţişeze meseria armelor. A fost un ofiţer conştiincios al Armatei Române, dar neîmpăcat cu gândul că nu s-a realizat profesional aşa cum ar fi dorit.

  Acesta i-a cunoscut îndeaproape pe academicianul arheolog Constantin Daicoviciu şi pe profesorul universitar doctor Radu Vulpe, care i-au călăuzit primii paşi spre pătrunderea tainelor istoriei. Ulterior, acesta a urmat cursurile Şcolii de Ofiţeri de la Sibiu şi ale Facultăţii de Istorie, fapt ce l-a ajutat să se consacre studiului în domeniul istoriei militare. A activat la Garnizoana Caransebeş până în anul 1987, când a trecut în rezervă.

  În anul 1989, Liviu Groza a avut prilejul să ducă o intensă activitate de cercetare la Arhivele de Război din Viena. A studiat cu acest prilej o serie de documente referitoare la istoria militară a Banatului pe care le-a publicat în scrierile sale, între care un loc aparte îl ocupă cele zece volume sugestiv intitulate „Restituiri Istorice“. A ţinut numeroase expuneri în cadrul unor simpozioane, conferinţe, interviuri la radio şi televiziune şi a colaborat la diverse reviste din ţară şi străinătate, unde a publicat peste o sută de articole de specialitate. Colaborarea cu istorici de prestigiu precum Hadrian Daicoviciu, Ioan Piso, Gheorghe Lazarovici, Doina Benea, Costin Feneşan, Valeriu Leu, Constantin Pop şi încă mulţi alţii, i-a fost benefică pentru clarificarea unor probleme mai puţin cunoscute în istoria militară a Banatului.

  De asemenea, de un mare ajutor i-a fost colaborarea cu cercetătorii Triţu Măran şi Alexander Krischan din Viena şi cu doctorul Rainer Egger, directorul Arhivelor de Război din capitala Austriei, care i-au pus la dispoziţie documente de o inestimabilă valoare.

  Pentru întreaga sa activitate, Liviu Groza a fost distins de mai multe instituţii şi organizaţii cu diplome de excelenţă.

  Comunitatea caransebeşeană i-a conferit titlul de “Cetăţean de Onoare”, precum şi Consiliul Judeţean Caraş-Severin. Totodată, a mai fost recompensat cu distincţii similare şi în localităţile Reşiţa, Orşova, Băile Herculane, Obreja, Eftimie Murgu şi Sacu.

  Reputatul om de cultură caransebeșean, la 85 de ani de viață, a editat în timp un număr de 56 de volume de specialitate privitoare la istoria Banatului Montan.

  Astfel, au rezultat mai multe scrieri, între care se remarcă cele zece volume din “Restituiri Istorice”, precum şi titlurile ”Contribuţii la monografia Caransebeşului”, „Batalionul 2 Grăniceresc de Gardă din Caransebeş", „Biserica strămoşească în Banatul grăniceresc”, „Oameni care au fost”, „Legendă şi istorie în Valea Almăjului”, „Statuile din Caransebeş”, „Din amintirile unui dezertor”, „Simboluri ornamentale pe casele din municipiul Caransebeş", „Contribuţii la istoria Regimentului de Graniţă Româno-Bănăţean numărul 13 din Caransebeş”, „Lupta de la Lugoj”, „Gheorghe Bona-Un caransebeşean pe nedrept dat uitării", „Caransebeşul şi Marea Unire” sau materialul intitulat ”Aspecte din activitatea Regimentului de Graniță Româno-Bănățean numărul 13 din Caransebeș”, lansat recent.

  Ultima scriere prezintă noi cercetări efectuate de reputatul istoric asupra Regimentului de Graniţă din urbea de pe Timiș și Sebeș, dar, spre deosebire de celelalte volume editate până în prezent în care sunt prezentate detalii importante privitoare la partea militară, în noua scriere sunt abordate și aspecte de natură socială precum căsătoriile în Graniţă, respectiv, cum erau oficiate și desfășurate acestea, care era problema organizării sanitare în Graniţă, dar și ce importanţă, precum și ce valoare aveau Punctele de graniţă în care erau trimişi soldaţii pentru a nu lăsa să pătrundă bolile care afectau atât animalele, cât şi oamenii. 

  ”Regimentul de Graniţă Româno-Bănăţean numărul 13” din secolului al XIX-lea era alcătuit din punct de vedere etnic, în mare parte, din soldaţi români originari din zona urbei de pe Timiş şi Sebeş, care luptau cu strălucită bravură în subordinea Guvernului Austro-Ungar, datorită contextului istoric acelei perioade.

  Eroismul ostaşilor români era prezentat în presa autohtonă şi internaţională a vremii prin articole elogioase ce scoteau în evidenţă simţul de jertfă, cutezanţa extraordinară şi dispreţul faţă de moarte a acestora.

  Pe teritoriul ”Regimentului de Graniţă Româno-Bănăţean numărul 13” s-au născut nu mai puţin de 25 de generali care au luptat pentru păstrarea identităţii și demnității naţionale. Între aceştia, s-au făcut remarcaţi printr-o serie de merite deosebite Moise Groza, Alexandru Guran, Traian Doda și eroul Ioan Drăgălina, demisionat din Armata Austro-Ungară în anul 1887.

  Autorul vorbește întotdeauna cu admirație și vădită emoție când prezintă informații, documente și fotografii inedite, privitoare la viața și activitatea militarului caransebeșean căzut pe frontul de luptă al Primului Război Mondial.

 ”Spre finalul vieţii sale, patriotul român Ioan Drăgălina a fost rănit în braţul stâng şi omoplat de o rafală de mitralieră în luptele de pe Valea Jiului. Ajuns pe patul spitalului din Bucureşti, generalul l-a întrebat pe doctor cum s-ar putea întoarce mai repede pe câmpul de luptă, tratându-i braţul, sau prin amputarea acestuia. Medicul i-a răspuns că ultima dintre proceduri este cea eficientă, iar eroul român a ordonat tranşant: Taie-l, îmi va ajunge şi un singur braţ să îmi înfrâng inamicul! Din păcate, generalul suferea şi de diabet zaharat, a făcut infecţie generalizată în organism şi a murit. Oricum, cine l-a cunoscut în viaţă a rămas puternic impresionat de puterea personalităţii sale. Era de o statură înaltă şi avea o înfăţişare frumoasă, înfăţişarea clasică a bănăţeanului voinic. Ochii lui mari și negri păreau a căuta mai întâi ceea ce este mai bun şi mai nobil în fiinţa omenească, de aceea s-a şi putut apropia sufleteşte de cei pe care-i conducea. Da, acestea sunt cuvintele rostite de cei care l-au cunoscut personal și au luptat vitejește alături de generalul Ion Drăgălina!", a spus istoricul din municipiul de pe Timiș și Sebeș.
  

  Altfel, Liviu Groza a amenajat într-una dintre încăperile imobilului unde domiciliază, o inedită expoziţie cu caracter permanent. Aceasta prezintă aspecte deosebit de importante din viaţa reputatului scriitor şi cuprinde fotografii, documente, obiecte personale, medalii jubiliare şi decoraţiuni militare ce i-au fost conferite în perioada sa de activitate.

  Omul de cultură a aşezat central în cadrul spaţiului expoziţional o fotografie personală elocventă, iar sub aceasta crezul după care s-a călăuzit în viaţă: ”Am muncit toată viaţa ca să trăiesc şi după moartea mea”.

  „Cu mândrie de bănăţean adevărat, pot să spun cu bucurie în suflet că la împlinirea acestor ani de viaţă, mi-am îndeplinit crezul pe care l-am urmat cu sfinţenie. Inima mea încă bate datorită norocului și soartei ce au avut grijă de mine, dar, în special, datorită medicilor care s-au ocupat îndeaproape de sănătatea mea. Trebuie să le mulțumesc din suflet! Voi munci cu tărie şi în continuare pentru Caransebeş, căci, doresc să dau tot ceea ce ştiu pentru acest minunat oraş. Prin urmare, lucrez în prezent la un nou material de tipar, referitor la frumoasa mea localitate și la Marea Unire, care este aproape finalizat și pe care doresc să îl lansez anul viitor, cu prilejul aniversării centenarului celui mai important act istoric național. Vă mulțumesc din suflet tuturor celor care îmi sunteți alături, vă consider adevărații mei prieteni, vă iubesc și vă stimez!”, a declarat Liviu Groza cu prilejul aniversării frumoasei vârste de 85 de ani.

  De menționat și faptul că, Liviu Groza a fost sărbătorit recent cu mare fast de comunitatea sa natală printr-o acțiune omagială organizată de Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă și Consiliul Judeţean Caraş-Severin.

Mărturii ale trecutului în ”Țara Gugulanilor” - Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniță a găzduit un eveniment cultural dedicat istoricului caransebeșean Liviu Groza cu prilejul apropiatei aniversări a 85 de ani de viață

  
 Activitățile deosebit de importante, de cunoaștere și promovare ale evenimentelor istorice petrecute în Banatul Montan, au continuat în municipiul de pe Timiș și Sebeș.

  Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă a organizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin manifestarea denumită ”Omagiu istoricului Col. (r) Liviu Groza la aniversarea a 85 de ani de viață”, dedicată apropiatei celebrări a reputatului om de cultură caransebeșean. 

  Prin această acțiune s-a dorit promovarea personalităților în viață care se străduiesc din răsputeri să mențină un mediu cultural decent așa cum este și cazul istoricului din urbea de pe Timiș și Sebeș, care prin activitatea sa științifică a adus un plus de valoare istoriei locale a Banatului Montan.

  Evenimentul a avut loc în ”Aula Musei Caransebesiensis” și a debutat prin deschiderea celei de-a V-a ediții a ”Colocviului Național al Regimentelor Românești de Graniță”, unde, specialiști din domeniul istoriei au susținut comunicări legate de acest subiect. Scopul întrunirii l-a constituit identificarea și prezentarea trecutului unitar al graniţei militare austro-ungare.

  Cu această ocazie, a fost lansată cartea ”Regimentul I Românesc de Graniţă Numărul 16 din Transilvania, de la înfiinţare până la sfârşitul Războaielor Napoleoniene (1762-1813)”, ediţie traducere, studiu introductiv, note explicative şi anexe de Costin Feneşan.

  În continuare a fost programată conferinţa susţinută de profesorul doctor Miodrag Milin, urmată de o sesiune de comunicări în cadrul căreia specialiştii din domeniul istoriei, dar nu numai, au adus în discuţie o serie de aspecte legate de activitatea regimentelor româneşti de graniţă.

  Între personalitățile care au susținut prezentări pe tema dată s-au aflat directorul Arhivelor Naționale Caraș-Severin, Laurențiu Ovidiu Roșu, alpinistul Cornel Galescu sau istoricul Constantin Brătescu.

  De asemenea, acțiunea culturală a inclus și lansarea cărții cu titlul ”Aspecte din activitatea Regimentului de Graniță Româno-Bănățean numărul 13 din Caransebeș”, avându-l ca autor pe Liviu Groza, lucrare prefațată și prezentată de managerul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, Adrian Ardeț.

  La evenimentul omagial au luat parte reprezentații Municipalității, oameni de litere, istorici și arheologi, fețe bisericești, cadre didactice din urbea de pe Timiș și Sebeș, precum și alți apropiați ai autorului.

  ”Cartea este structurată pe 15 capitole, iar prefața mi-am însușit-o cu toată dragostea pentru aniversarea domnului colonel. Vă invit să citiți această lucrare, este una deosebit de spectaculoasă, cu multe informații, documente și fotografii inedite. Altfel, ne-am propus ca pentru perioada următoare, să inaugurăm în incinta muzeului Sala Liviu Groza, alături de o expoziție permanentă cu elemente donate de reputatul istoric. Este o onoare să vă avem alături în instituția pe care ați creat-o în urmă cu mai mulți ani, vă îmbrățișăm și vă dorim multă sănătate, stimate domnule colonel!”, a spus Adrian Ardeț.

  ”Sunt astăzi în fața dumneavoastră datorită norocului și soartei ce au avut grijă de mine, dar, în special, datorită medicilor care s-au ocupat îndeaproape de sănătatea mea. Trebuie să le mulțumesc din suflet! Lucrez în prezent la un nou material de tipar, Caransebeșul și Marea Unire, care este aproape finalizat și pe care doresc să îl lansez anul viitor, cu prilejul aniversării centenarului celui mai important act istoric național. Vă mulțumesc din suflet tuturor pentru prezență, vă consider adevărații mei prieteni, vă iubesc și vă stimez!”, a adăugat Liviu Groza.

  Materialul de tipar ”Aspecte din activitatea Regimentului de Graniță Româno-Bănățean numărul 13 din Caransebeș” prezintă noi cercetări efectuate de reputatul istoric asupra Regimentului de Graniţă din Caransebeş, dar, spre deosebire de celelalte volume editate până în prezent în care sunt prezentate detalii importante privitoare la partea militară, în noua scriere sunt abordate și aspecte de natură socială precum căsătoriile în Graniţă, respectiv, cum erau oficiate și desfășurate acestea, care era problema organizării sanitare în Graniţă, dar și ce importanţă, precum și ce valoare aveau Punctele de graniţă în care erau trimişi soldaţii pentru a nu lăsa să pătrundă bolile care afectau atât animalele, cât şi oamenii. 

  ”Regimentul de Graniţă Româno-Bănăţean numărul 13” din secolului al XIX-lea era alcătuit din punct de vedere etnic, în mare parte, din soldaţi români originari din zona urbei de pe Timiş şi Sebeş, care luptau cu strălucită bravură în subordinea Guvernului Austro-Ungar, datorită contextului istoric acelei perioade.

  De altfel, eroismul ostaşilor români era prezentat în presa autohtonă şi internaţională a vremii prin articole elogioase ce scoteau în evidenţă simţul de jertfă, cutezanţa extraordinară şi dispreţul faţă de moarte a acestora.

  În urmă cu două veacuri, Regimentul de la Caransebeș avea o organizare aproape perfectă din punct de vedere militar, dar și social, asemenea legiunilor din Imperiul Roman. Ca și argument în acest sens, este deosebit de interesant faptul că, Regulamentul de Război se aplica chiar şi în caz de pace, iar în fiecare duminică, după slujba religioasă, oştenii se adunau în actuala Piață ”General Ioan Drăgălina”, fosta Piață ”Franz Iosef”. Aici, comandantul citea pedepsele şi recompensele, iar cei cu abateri grave erau constrânși să treacă printre două rânduri apropiate, formate din două sute de oameni care aveau rolul să îi lovească, iar astfel, să îi disciplineze. În consecință, Regimentul a avut un rol extrem de important, contribuind decisiv la educaţia, exigența şi cultura oamenilor locului.

  Pe teritoriul ”Regimentului de Graniţă Româno-Bănăţean numărul 13” s-au născut nu mai puţin de 25 de generali care au luptat pentru păstrarea identităţii și demnității naţionale. Între aceştia, s-au făcut remarcaţi printr-o serie de merite deosebite eroul Ioan Drăgălina, Moise Groza, Alexandru Guran și Traian Doda.

  Prin urmare, trei capitole din cadrul celui mai recent volum semnat de Liviu Groza sunt dedicate generalului Traian Doda, cu prezentarea unor documente și fotografii inedite privitoare la viața și activitatea militarului român.

  De adăugat şi faptul că, reputatul om de cultură caransebeșean, la aproape 85 de ani de viață, a editat în timp un număr de 56 de volume de specialitate privitoare la istoria Banatului Montan.

  Astfel, au rezultat mai multe scrieri, între care se remarcă cele zece volume din “Restituiri Istorice”, precum şi titlurile ”Din corespondența Generalului Ioan Drăgălina”, ”Contribuţii la monografia Caransebeşului”, „Batalionul 2 Grăniceresc de Gardă din Caransebeş", „Biserica strămoşească în Banatul grăniceresc”, „Oameni care au fost”, „Legendă şi istorie în Valea Almăjului”, „Statuile din Caransebeş”, „Din amintirile unui dezertor”, „Simboluri ornamentale pe casele din municipiul Caransebeş", „Contribuţii la istoria Regimentului de Graniţă Româno-Bănăţean numărul 13 din Caransebeş”, „Lupta de la Lugoj”, „Gheorghe Bona-Un caransebeşean pe nedrept dat uitării" sau materialul intitulat „Caransebeşul şi Marea Unire”.