Se afișează postările cu eticheta Timişoara. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Timişoara. Afișați toate postările

duminică, 26 august 2018

La pedalat și alergat, în “Ţara Gugulanilor” – Aproape o sută de ciclişti şi atleţi deosebit de pregătiți din vestul României, și nu numai, s-au aliniat la startul celei de-a III-a ediţii a evenimentului sportiv outdoor “Gugu Trail Race & MTB”, derulat în comuna cărășeană Bucoşniţa


 Acţiunile de promovare a mişcării în natură, a unui stil de viaţă sportiv, şi de solidaritate cu mediul înconjurător din frumoasa zonă naturală a “Ţării Gugulanilor”, au continuat în vecinătatea urbei de pe Timiş şi Sebeş.


 Teritoriul administrativ al comunei Bucoşniţa din judeţul Caraş-Severin, localitate aflată la 15 kilometri de municipiul Caransebeş, a găzduit cea de-a III-a ediție a competiţiei outdoor “Gugu Trail Race & MTB”.


 Prin urmare, cicliştii și atleții din Banat, și nu numai, au avut ocazia să îşi demonstreze abilităţile specifice la ghidonul bicicletelor lor, dar și în probele de alergare montană.

 Evenimentul derulat la poalele Dealului ”Gugu”, de 484 metri altitudine, a cuprins următoarele probe distincte: “Mountain Bike” şi Semimaratonul Gugulanilor ”Cristian Nemeș” pe o distanţă de 21 kilometri, și “Crosul Gugulanilor” – 13,5 kilometri, cu o diferență de nivel de aproximativ 290 metri și o altitudine maximă de 480 metri.


 Traseele pe care s-au desfăşurat probele concursului a fost format din drumuri publice asfaltate, poteci turistice amenajate şi neamenajate, pante cu înclinare mare, zone accidentate, pajişti, păduri şi tăieturi.

 Cei mai mici dintre gugulani s-au întrecut în alte trei probe, în funcție de vârstă, întreceri ce au avut loc pe străzile de pe teritoriul comunei cărășene.


 Manifestarea dedicată rutieriştilor pe două roţi şi atleţilor s-a bucurat de participarea a aproape o sută de sportivi temerari din București și judeţele Timiş, Mehedinţi, Bihor, Arad, Hunedoara, şi bineînţeles, Caraş-Severin.


 Nici în acest an, organizatorii competiţiei “Gugu Trail Race & MTB” nu au perceput sportivilor taxe de participare la eveniment, acesta având şi un scop caritabil în vederea atragerii de fonduri pentru ajutorarea copiilor defavorizaţi susţinuţi de Asociaţia “Ajutorul Copiilor pentru Viaţă” din Caransebeş.

 La final, cei mai buni au fost: Alina Preda și Ionut Măran la ”Semimaratonul Gugulanilor”, Adina Ursu și Eduard Socol la ”Crosul Gugulanilor”, precum și Adriana Klein și Alexandru Belgiu, la proba ”MTB”.


 Toţi câştigătorii celor trei probe de concurs au fost recompensaţi cu diplome, trofee şi mult râvnitele medalii. Mai mult, participanții și colaboratorii evenimentului au putut servi prin grija organizatorilor porții consistente de gulaș la ceaun, fructe și băuturi răcoritoare.


 ”Iată, a venit și ziua derulării concursului, iar astfel, pentru cei din localitate, Bucoșnița, a devenit pentru o zi capitala Țării Gugulanilor. Doresc să le mulțumesc copiiilor din Asociația Ajutorul Copiilor pentru Viaţă, care au organizat și administrat competiția sportivă prin realizarea medaliilor de participare, confecționarea trofeelor de premiere, curățarea, amenajarea, marcarea traseelor pe unde s-au desfășurat probele, dar cel mai greu a fost în ziua concursului prin asigurarea punctelor de alimentare în teren, precum și în zona de start-sosire. Totodată, vreau să le mulțumesc tinerilor din Asociaţia Sim.Ţim la fel şi Clubul Impact Vox, coordonați de doamnele Simona Țimonea si Mihaela Pral, care ne sunt alături încă de la prima ediție, prin asigurarea zonei de start- sosire și la punctele de hidratare, dar și prin menținerea unei atmosfere foarte plăcute pentru participanți. Nu în ultimul rând, țin să le mulțumesc celor ce au făcut donații pentru copiii nevoiași din cadrul asociației, iar, cu ajutorul lor, și aceștia vor avea un start bun în noul an școlar. Altfel, la linia de start s-au aliniat aproximativ 100 de concurenți veniti aproape din toată țara. Am avut sportivi din Chișineu Criș,  București și foarte mulți din județele vecine. La proba de MTB am  avut onoarea să participe pentru a doua oară sportivul legitimat la Dinamo – Alexandru Belgiu din Orșova, care în urmă cu o săptămână a urcat pe podium la Campionatul Național. Cel mai mic participant la proba de MTB a fost sportivul din Caransebeș Joița Andrei în vârstă de 14 ani. La proba de Semimaraton  am avut plăcerea să ia startul sportivul Ionuț Măran , un bun prieten, din localitatea Jena, supranumit Ghepardul din Banat. Cei mai mici alergatori au fost Pîzlea Kato Adrian de 3 ani din Timișoara și Brecica Eugenia Mihaela în vârstă de 4 ani din Caransebeș. Felicitări tuturor pentru implicare și mult succes în continuare!”, a adăugat coordonatorul principal al acţiunii, Marian Constantin Petruţa Iovanovici.


 Evenimentul sportiv “Gugu Trail Race & MTB” a fost organizat prin implicarea directă a iubitorului de natură şi sport caransebeşean, Marian Constantin Petruţa Iovanovici, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Bucoşniţa, precum şi cu aportul partenerior: Asociaţia “Ajutorul Copiilor pentru Viaţă”, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, Serviciul de Ambulanță, Direcția Silvică Caraș-Severin, Serviciul Judeţean “Salvamont”, dar şi cu sprijinul tinerilor voluntari de la Asociaţia "MTB", Asociaţia "Sim.Ţim la fel" şi Clubul "Impact Vox" din municipiul din “Ţara Gugulanilor”.


 Totodată, concursul a beneficiat și de implcarea sponsorilor de la societățile ”Linia de Sosire” din Timișoara, ”Herbalife”, ”Emiliano Vest” și ”Medianet” din Caransebeș.


Fotoreporter: Mihaela Pral
Sursă foto: https://www.facebook.com/adinadianas/

vineri, 20 iulie 2018

Bănăţenii aniversează 300 de ani de la semnarea “Tratatului de la Passarowitz” din 21 iulie 1718, act istoric prin care provincia a redevenit europeană şi creştină


Ziua de 21 iulie este reprezentativă pentru locuitorii "Ţării Gugulanilor", această dată fiind considerată, conform legii, “Ziua Banatului”.

Data marchează un eveniment istoric de o mare importanţă, şi anume, semnarea “Tratatului de la Passarowitz” din anul 1718, prin care s-a încheiat războiul dintre Imperiul Otoman pe de-o parte, şi Imperiul Habsburgic şi Republica Veneţiană de cealaltă parte, iar astfel, Banatul a redevenit o provincie europeană şi creştină.


În urma acestui acord, Banatul şi alte teritorii stăpânite de otomani sunt încorporate "Casei de Habsburg", acest eveniment fiind momentul de renaştere a provinciei istorice. În continuare au fost luate o serie de măsuri de către noua administraţie, reforme care au reconstruit aproape de la zero o regiune aflată în degringoladă.
 
Tot în acea perioadă a fost conceput primul steag al Banatului, cu o cruce albă pe fundal verde.


Anterior anului 1718, otomanii au avut mai multe succese împotriva Veneţiei şi în luptele purtate în Grecia, dar au fost înfrânţi la Petrovaradin de către trupele imperiale habsburgice conduse de prinţul Eugen de Savoia.

 
În consecinţă, în urma tratatului, Imperiul Otoman a pierdut Banatul Timişoarei, Serbia de Nord, nordul Bosniei şi Oltenia, în favoarea "Casei de Habsburg". Belgradul şi Oltenia au fost obţinute ulterior înapoi de Imperiul Otoman în anul 1739 prin “Tratatul de la Belgrad”.

De menţionat şi faptul că, proiectul legislativ prin care data de 21 iulie a devenit “Ziua Banatului” a fost adoptat de Senatul României în luna aprilie a anului 2015. Demersul a luat naştere la iniţiativa mai multor parlamentari din judeţul Timiş.

duminică, 20 august 2017

Adevăruri istorice la Caransebeș - Ieruga sau ”Canalul Morilor” a reprezentat în urmă cu mai bine de un secol un reper deosebit de important pentru localitate, atât din punct de vedere economic, cât și ca atracție peisagistică


  Ieruga sau ”Canalul Morilor” a constituit un obiectiv de bază al rețelei hidrografice din Caransebeș, care a condus la o dezvoltare economică semnificativă a localității în urmă cu peste o sută de ani.

  Cursul de apă care parcurgea inclusiv Centrul Civic nu mai există, iar, în prezent, albiile secate ale acestuia îndeplinesc rolul de canalizare urbană, fiind acoperite cu plăci de beton și pământ.

   Din punct de vedere istoric, Ieruga, o abatere a Râului Sebeș, este menționată în acte documentare încă din anul 1581 sub denumirea de ”Apa Monachilor”.



  Începând cu finele secolului al XVIII-lea și continuându-se cu secolul al XIX-lea, la Caransebeș devine o tradiție construirea de mori și folosirea apei Ierugii în scopuri economice.

  Prin urmare, odată cu anul 1889, trei industriași ai locului, respectiv, Schmit, Dachler și Perlfdoter, au construit aici Uzina Electrică, aceasta fiind la data inaugurării prima microhidrocentrală din România.



  Obiectivul aproviziona cu energie electrică fabricile întreprinzătorilor, fosta Vila ”Bellavista” și Crucea din lemn de pe Muntele Mic, construită de Societatea de Tramvaie din Timișoara.

  ”Zona Uzinei Electrice era în acea vreme un parc deosebit, cel de-al doilea loc de atracție și promenadă pentru caransebeșeni. Primul loc era bineînțeles, Parcul Teiuș, iar, oamenii mergeau deseori la orele serii în apropierea podului de lemn de pe Râul Sebeș să admire de la distanță Crucea iluminată de pe Muntele Mic. De asemenea, Parcul Uzinei Electrice era apreciat de localnici și datorită cascadei de pe Ierugă cu o cădere a apei de aproape cinci metri și care punea în funcțiune mecanismele de producere ale energiei electrice. Nu în ultimul rând, pe lângă zbuciumul apelor învolburate, oamenii mai erau impresionați de mediul ambiant și de frumusețea arborilor din zonă”, a afirmat privitor la acest subiect regretatul istoric bănățean Liviu Groza, trecut la cele veșnice în data de 23 septembrie 2017.



  Uzina a fost dotată în următorii ani cu motoare Diesel pentru stimularea creșterii producției de energie electrică, iar astfel, a devenit mult mai eficientă, alimentând principalele străzi ale orașului din Banatul Montan.

  Totodată, în amonte de acest obiectiv a fost construit un dig care reglementa debitul apei Ierugii pentru a fi constant.



  Mai mult, în aval de microhidrocentrală, în zona actuală a străzii Târgului, a fost construită o altă amenajare hidrotehnică menită să controleze debitul de apă care continua spre zona urbană. Prin aceasta, autoritățile vremii au dorit ca apa să fie utilizată corespunzător pentru economia orașului și să nu existe riscul inundării curților și grădinilor oamenilor de aici.

  Pe traseul dintre Uzina Electrică și Centrul Civic al orașului se aflau mai multe mori de apă între care ”Moara Episcopească” și ”Moara Hartl”, situate în vecinătatea Catedralei istorice cu hramul ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.



  ”La finalul secolului al XIX-lea, în fața Morii Hartl exista o baltă mare numită Ștrandul Copiilor unde se scăldau micii caransebeșeni alături de gâște și rațe. Unii dintre copii, cei mai hazlii, încercau să prindă pește, iar, cei mai norocoși dintre aceștia chiar reușeau să aibă capturi”, a precizat regretatul Liviu Groza.

  Ieruga își urma traseul prin zona unde se află astăzi Grădina de Vară ”Arcade”, aici aflându-se o altă moară denumită ”Maingast”.



  ”Canalul Morilor” ajungea în dreptul șoselei principale spre Ardeal, la actuala stradă Mihai Viteazul, și continua pe sub drumul în cauză, urmând întreg traseul străzii Vasile Alecsandri din prezent.

  În anul 1891, odată cu demararea lucrărilor de sistematizare din Centrul Civic, sunt construite peste Ierugă trei poduri în zona din fața unde se află astăzi Primăria Municipiului Caransebeș. Clădirea administrativă în cauză era să fie inaugurată în anul 1903.



  Ieruga continua prin dreptul fostei Case a Pompierilor, situată vizavi de Biserica Romano-Catolică. Ca și element inedit, trebuie menționat faptul că, imobilul pompierilor voluntari fiind construit din lemn, a luat din nefericire foc, iar astfel, în urma unui incendiu de proporții, cu toate intervențiile de rigoare, a ars complet și a dispărut la începutul secolului XX.



  În locul unde se intersectează astăzi străzile Vasile Alecsandri, fostă Canalului, și Tribunalului, apele Ierugii puneau în funcțiune Fabrica de Cherestea ”Munc”, incendiată secolul trecut de legionari datorită faptului că proprietarul era de etnie iudaică. Locuința familiei Munc se afla în locația actualei Grădini de Vară ”Ava”, iar birourile administrative ale societății se găseau în casa de la colțul străzilor Libertății și Tribunalului, imobil unde a domiciliat reputatul istoric Liviu Groza.



  Mai departe, Ieruga trecea pe sub un podeț în dreptul străzii Libertății și continua pe strada Teiușului.

  ”Strada Teiușului reprezenta la acea vreme o revelație, admirată și unanim apreciată de caransebeșeni. Pe ambele albii erau sălcii pletoase, iar multe dintre crengile acestora aplatizau, se scăldau în Ierugă și parcă plângeau, făcând corp comun cu susurul apelor. Apele erau atât de curate și nu existau niciun fel de gunoaie deversate, iar, dacă mergeai în locul de deversare în Râul Timiș, chiar puteai să bei apă potabilă din Canalul Morilor”, a mai adăugat regretatul om de cultură 
privitor la acest subiect, cu o lună înainte de trecerea sa în eternitate.


  La capătul străzii Teiușului mai existau în urmă cu un veac un abator, alte două mori, patru cazane de țuică și fabrica de gheață a orașului.

  În fine, Ieruga se revărsa în Râul Timiș în locul unde se află în prezent vechiul pod de fier, din apropierea pasajului Nicolae Bălcescu.



  Frumusețea și pitorescul
”Canalului Morilor” au încetat să mai existe începând cu anul 1956, când autoritățile vremii au decis să dezvolte zonele traversate de ape conform arhitecturii socialiste și au acoperit cu plăci de beton acest obiectiv boem. Prin urmare, au dispărut și morile, podurile, dar și salciile ornamentale.

  După Revoluția din Decembrie 1989, Municipalitatea a avut o tentativă palidă să redea Caransebeșului farmecul și rafinamentul de altădată.



  Astfel, în urmă cu mai mulți ani, s-a intenționat decopertarea unei porțiuni din Ierugă în zona Centrului Civic, cu amenajarea de poduri din fier forjat, mobilier urban și alte elemente decorative specifice.

  Însă, din păcate, din motive mai mult sau mai puțin obiective, inițiativa în cauză nu s-a mai concretizat și a rămas în stadiul de proiect edilitar abandonat.


marți, 15 august 2017

Eveniment sportiv în “Ţara Gugulanilor” – Aproape o sută de ciclişti şi atleţi din vestul României s-au aliniat la startul celei de-a II-a ediţii a competiţiei outdoor “Gugu Trail Race & MTB”, derulată în comuna Bucoşniţa


 Acţiunile de promovare a mişcării în natură, a unui stil de viaţă sportiv, şi de solidaritate cu mediul înconjurător din frumoasa zonă naturală a “Ţării Gugulanilor”, au continuat în vecinătatea municipiului de pe Timiş şi Sebeş.

 Teritoriul administrativ al comunei Bucoşniţa din judeţul Caraş-Severin, localitate aflată la 15 kilometri de municipiul Caransebeş, a găzduit cea de-a II-a ediție a competiţiei outdoor “Gugu Trail Race & MTB” 2017.



  Prin urmare, cicliştii din Banat, şi nu numai, au avut ocazia să îşi demonstreze abilităţile specifice la ghidonul bicicletelor lor, iar atleții
, unii sosiți acasă chiar și de peste hotare, s-au întrecut în probe de alergare montană.


  Evenimentul derulat la poalele Dealului ”Gugu”, de 484 metri altitudine, a cuprins următoarele probe distincte: “Mountain Bike” şi Semimaratonul Gugulanilor ”Cristian Nemeș” pe o distanţă de 22 kilometri, cu o diferență de nivel de aproximativ 580 metri și o altitudine maxima de 580 metri, și “Alergare Cros: Rages Run” - 12 kilometri, cu o diferență de nivel de aproximativ 290 metri și o altitudine maximă de 480 metri. 



  Traseele pe care s-au desfăşurat probele concursului a fost format din drumuri publice asfaltate, poteci turistice amenajate şi neamenajate, pante cu înclinare mare, zone accidentate, pajişti, păduri şi tăieturi.



  Proba copiilor s-a desfășurat în centrul localității pe un traseu de 400 metri, pentru copiii cu vârsta până la 12 ani, iar cei cu vârsta cuprinsă între 12 și 16 ani au alergat 800 de metri.
           
  Manifestarea dedicată rutieriştilor pe două roţi şi atleţilor s-a bucurat de participarea a aproape o sută de sportivi din judeţele Timiş, Mehedinţi, Arad, Hunedoara, şi bineînţeles, Caraş-Severin.



  Organizatorii competiţiei “Gugu Trail Race & MTB” nu au perceput sportivilor taxe de participare la eveniment, acesta având şi un scop caritabil în vederea atragerii de fonduri pentru ajutorarea copiilor defavorizaţi susţinuţi de Asociaţia “Ajutorul Copiilor pentru Viaţă” din Caransebeş.

  În clasamentul ”Open”, la categoria ”Cros”, primele locuri le-au revenit Danielei Vasiloanca și lui Nicu Ștefan Diaconu. Locurile I la categora “Mountain Bike” au fost adjudecate de Lavinia Moraru și Ovidiu Pintican, iar categoria ”Semimaraton” a fost câștigată de Alina Preda și Viktor Manoilă. 



  La final, toţi câştigătorii celor trei probe de concurs au fost recompensaţi cu diplome, trofee şi mult râvnitele medalii. Mai mult, participanții și colaboratorii evenimentului au putut servi prin grija organizatorilor porții consistente de gulaș la ceaun și băuturi răcoritoare.



  “Ne dorim să promovăm mişcarea în aer liber, în natură, un mod de viaţă sănătos şi această zonă minunată din vecinătatea comunei Bucoşniţa. Sperăm ca evenimentul nostru să fie un imbold pentru tineri şi îi invităm la sport, alături de noi. De asemenea, mesajul pe care îl transmitem se referă la protejarea şi ocrotirea mediului înconjurător. Evenimentul a fost un succes, iar astfel, ne bucurăm că am reuşit să strângem şi fonduri pentru copiii din Caransebeş ce provin din familii cu un trai mai dificil. Mulţumesc tuturor pentru implicarea în buna desfăşurare a acestei competiţii, îi felicit pe toti cei ce au participat, le doresc spor la antrenamente în continuare și le mulțumesc din suflet celor ce s-au implicat în realizarea acestei competiții, sponsori, voluntari, copii și prieteni! Nu în ultimul rând, țin să le mulțumesc celor ce au făcut donații pentru copiii nevoiași din cadrul asociației, iar, cu ajutorul lor, și aceștia vor avea un start bun în noul an școlar. Astfel, localitatea Bucoșnița, putem spune, că, pentru o zi, chiar a devenit capitala Țarii Gugulanilor!”, a precizat coordonatorul acţiunii, Marian Constantin Petruţa Iovanovici.



  ”Principalul scop al concursului este mișcarea în aer liber, practicarea sportului pentru o viață sănătoasă, dar și promvarea comunei noastre. Traseele probelor, marcate de băieții din Grupul MTB, s-au desfășurat prin satele Bucoșnița și Petroșnița, cu urcare la Mănăstirea Petroșnița și coborâre în Valea Cernețului, dar și cu traversarea Dealului Gugu în Valea Bucoșnița. Le mulțumim tuturor participanților și colaboratorilor pentru implicare!”, a adăugat primarul comunei gugulane, Vichente Suru.



  Evenimentul sportiv “Gugu Trail Race & MTB” a fost organizat prin implicarea directă a iubitorului de natură şi sport caransebeşean, Marian Constantin Petruţa Iovanovici, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Bucoşniţa, precum şi cu aportul partenerior: Asociaţia “Ajutorul Copiilor pentru Viaţă”, Serviciul Judeţean “Salvamont” Caraş-Severin, dar şi cu sprijinul tinerilor voluntari de la Asociaţia "MTB", Asociaţia "Sim.Ţim la fel" şi Clubul "Impact Vox" din municipiul din “Ţara Gugulanilor”. 

  Totodată, concursul a beneficiat și de implcarea sponsorilor de la societățile ”Linia de Sosire” din Timișoara, ”Emiliano Vest” și Hotel ”Palace” din Caransebeș.



Fotoreporter: Iasmina Iovănescu
Fotoreporter: Maria Buliga
Fotoreporter: Cristian Cornian

joi, 13 iulie 2017

Seară clasică la Caransebeș - Sinagoga "Beith El" găzduiește un nou eveniment cultural adresat iubitorilor muzicii de calitate, cu participarea a trei cunoscuţi artişti din ţară şi străinătate

  
 Manifestările cultural-muzicale continuă la Sinagoga Neologă “Beith El” din municipiul de pe Timiș și Sebeș.
 
 Templul iudaic găzduiește duminică, 16 iulie, începând cu ora 19:00, un excepțional concert de muzică clasică, susținut de trei cunoscuți artiști ai momentului.


 
  Își vor da concursul baritonul Constantin Traşcă, acompaniat la vioară de Adrian Pipaş, şi de Alexandru Petria, la orgă, dirijor al Operei din Stuttgart - Germania.


 
  Manifestarea este organizată de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România - Obștea Caransebeș, cu sprijinul colaboratorilor apropiați.



  De precizat și faptul că, accesul publicului la acțiunea cultural-muzicală este gratuit.



  ”După cum i-am obișnuit pe caransebeșeni, vom organiza alături de Primăria Municipiului Caransebeş și Casa de Cultură George Suru, un nou concert de muzică clasică susținut de renumitul Alex Petria, care ne va încânta la orgă, de Adrian Pipaș la vioară, și de baritonul Constantin Trașcă. Vă invităm cu tot dragul la acest rafinat eveniment să ne bucurăm împreună de frumusețea muzicii clasice!”, a spus președintele Obștii Evreilor, medicul Florin Damian-Schwartz.


 
  În ultima perioadă, comunitatea evreiască din municipiul de pe Timiș și Sebeș s-a dovedit a fi un continuu promotor al culturii, la sinagogă fiind organizate cu regularitate manifestări dedicate iubitorilor de muzică clasică.


 
  Astfel, cel mai recent, a concertat aici pentru melomanii caransebeșeni Cvartetul ”Clasica” de la Opera Națională Română din Timișoara, în componența: Gianluca Vanzelli - flaut, Alina Bazarca - vioară, Gabriela Vanzelli - violă, Darius Tereu - violoncel, precum și solista mezzosoprană Gabriella Varvari.

marți, 16 mai 2017

Reprezentantul comunității evreiești Ery Pervulescu: ”Sinagoga din Caransebeș găzduiește un extraordinar concert de muzică clasică la orele nopții, astfel că, cei prezenți vor putea să se transpună în atmosfera secolului al XIX-lea prin intermediul artei muzicale și a frumuseții clădirii vechi de mai bine de un secol”



  Manifestările cultural-muzicale continuă la Sinagoga Neologă “Beit El” din municipiul din "Ţara Guglanilor".


  ”Noaptea Sinagogilor Deschise” programează la Templul iudaic sâmbătă, 20 mai, începând cu ora 22:00, un excepțional concert de muzică clasică, susținut de Cvartetul ”Clasica” de la Opera Națională Română din Timișoara.



  Își dau concursul: Gianluca Vanzelli - flaut, Alina Bazarca - vioară, Gabriela Vanzelli - violă, Darius Tereu - violoncel și solista mezzosoprană Gabriella Varvari. Moderatorul acțiunii este actrița Alina Ilea de la Teatrul Național din Timișoara.



  Totodată, în cadrul ”Nopții Sinagogilor Deschise”, doritorii vor putea afla informații despre tradițiile evreiești, vor avea loc tururi ghidate ale sinagogii și va fi deschisă o expoziție cu obiecte, documente și poze referitoare la istoria comunității iudaice din Caransebeș, în intervalul orar: 21:00-22:00 și 23:00-01:00.



   “La finele anului precedent, în cadrul ultimului eveniment organizat de comunitatea evreiască, ne-am luat angajamentul de a continua și anul următor promovarea culturii și organizarea de manifestări culturale în municipiul Caransebeș. Astfel, de această dată, venim în atenția publicului cu un excepțional concert de muzică clasică, susținut de Cvartetul Clasica, format din artiști ai Operei Naționale Române din Timișoara. Evenimentul este organizat cu prilejul Nopții Sinagogilor Deschise, eveniment aflat la prima ediție în municipiul nostru. Totodată, în cadrul nopții sinagogilor deschise, invităm caransebeșenii să viziteze sinagoga, să afle informații despre istoria și personalitățile comunității evreiești, dar și să viziteze o inedită expoziție de obiecte și documente referitoare la comunitatea evreiască, toate acestea în cadrul unor tururi ghidate”, a declarat reprezentantul comunității iudaice, tânărul Ery Pervulescu.



  În ultima perioadă, comunitatea evreiască din municipiul de pe Timiș și Sebeș s-a dovedit a fi un continuu promotor al culturii, la sinagogă fiind organizate cu regularitate manifestări dedicate iubitorilor de muzică clasică.


  
”Acest eveniment, în special concertul, este ceva inedit pentru urbea noastră deoarece concertul va avea loc la ora 22:00, astfel cei prezenți vor avea ocazia să se delecteze cu minunate acorduri muzicale la orele serii și să se transpună în atmosfera secolului al XIX-lea prin intermediul artei muzicale și a frumuseței clădirii vechi de mai bine de un secol. Evenimentele organizate în ultimii ani de comunitatea evreiască din Caransebeș reprezintă o fructuoasă colaborare pe de-o parte cu instituții evreiești precum: Federația Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic, American Jewish Joint Distribution Comitee, precum și cu instituții publice locale ca: Primăria Municipiului Caransebeș și Casa de Cultură George Suru. Astfel, doar colaborând și lucrând împreună putem oferi de fiecare dată caransebeșenilor evenimente culturale de cea mai înaltă calitate”, a mai adăugat Ery Pervulescu.



  ”Cu această manifestare culturală deschidem seria evenimentelor ce vor avea loc anul acesta la Sinagoga din Caransebeș. La fel ca anul precedent, anul 2017 va fi un an bogat în evenimente culturale, ce vor aduce un plus municipiului nostru. Ne bucurăm că avem și de această dată posibilitatea de a oferi publicului ocazia să se delecteze printr-un excepțional concert de muzică clasică. Vă așteptam cu drag!", a menționat președintele Obștii Evreilor din urbea de pe Timiș și Sebeș, Florin Damian-Schwartz.

  De precizat și faptul că, accesul publicului la manifestările organizate la Sinagoga ”Beit El” este gratuit.

Citeşte în continuare şi alte informaţii importante de la Caransebeş:

Etichete:

Caransebeş Cultură Artă "Ţara Gugulanilor" Banatul Montan Istorie Social Tradiţii Casa de Cultură "George Suru" Reşiţa Timişoara Sport Folclor Parcul "Teiuş" Literatură Colegiul "CD Loga" Învăţământ Educaţie Ion Marcel Vela Administraţie Liviu Groza Muzică populară Parcul „General Ioan Drăgălina” Bucureşti Adrian Ardeţ Colegiul "Traian Doda" Ioan Cojocariu Mediu Muzică clasică Culinar Fotbal Etnografie Fotografii inedite Luţă Ioviţă Monumente Spiritualitate Ştefan Isac Muzeul Caransebeș Comerţ Sănătate Ansamblul "Doina Banatului" Lugoj Piaţa "Revoluţiei" Liga a II-a Atletism Culte Eveniment Pictură Teatru Balta Sărată Ery Pervulescu Politică Arheologie Gabi Zaharia Produse ecologice Simpozion Sinagoga "Beith El" Suporteri Autorităţi Cristian Dragomir Turism Cluj-Napoca Eugen Petri Mihaela Pral Poezie Râul Timiş Achim Nica Ana Pacatiuş Dan Daniel Doran Procese electorale Religie Râul Sebeş Sculptură Sibiu Sorin Bălu 1 Decembrie 1918 Ciclism Daniela Văcărescu Documente Elie Miron Cristea Festival Jurnalism Liliana Danci Medicină Oţelu Roşu PSS Lucian Primul Război Mondial Armata Română Biblioteca ”Mihail Halici” Campanie Constantin Daicoviciu Cornel Galescu Craiova Iancu Laurenţiu Klaus Iohannis Mihai Vintilă Muzică uşoară Petronela Ciobotea Piaţa agroalimentară Poiana Mărului Pomicultură Taraful "Olanii" Transport "Ruga de la Oraş" Adela Jurchescu Adrian Crânganu Afilon Laţcu Alin Artimon Alin Paleacu Ansamblul "Junii Gugulani" Arad Dacia Romană Deva Dumitru Chepeţean Eftimie Murgu Filip Strejariu Incompetenţă O.S.P.D. Caransebeş Sorina Jurj Valea Cenchii Agricultură Andezit Banatul Sârbesc Băile Herculane Campionat Naţional Cercul Militar Cinematografie Cinematograful "Luna" Constantin Brătescu Dansuri populare Loredana Cimpoieru Maraton Marmură albă Obreja Palatul Cotroceni Patinaj Victor Ponta Alba Iulia Ana Paica Arhitectură Armeniş Bucoşniţa Club Sportiv Şcolar Clubul "Impact Vox" Consiliul Județean Constantin Petruţa-Iovanovici Ecologie Economie Emanuela Budimir Florin Bojin Ilie Iova Legumicultură Ministerul Sănătăţii Muntele Mic Nicolae Borceanu Regimentul 43 "Infanterie" Salvamont Silvicultură Travertin Turnu Ruieni "Piaţa Gugulanilor" "Pro Patria" Alexandra Nicolau Alexandru Petria Amenajări edilitare Ana Jurj Bata Marianov Buchin Chinologie Clubul "Rotary" Comunism Cosmin Popovici Cristian Brecica Cristina Galescu Cupa României Dan Laurenţiu Tocuţ Daniel Opriţa Dimitar Pangarov Divizia A Dramaturgie Felicia Stoian Florin Damian-Schwartz Gabriela Szabo Gheorghe Jurma Grupul "MTB" Holocaust Ilegalitate Ivan Bloch Lucia Măran Mihaela Muntean Ministerul Culturii Monden Nicoleta Cimpoieru Nutriţie Oradea Oraviţa Pavel Craia Pavel Şuşară Piatra Neamţ Reformă Sarmizegetusa Schi Semimaraton Sorin Gheju Teregova Tezaur Traian Doda Târgu Jiu Universitatea de "Vest" Urbanism Volei "Turnul lui Ovid" Adrian Jurchescu Adrian Stepan Aeroclubul României Alexandru Guran Alpinism Ansamblul ”Zestrea Gugulanilor” Antoniu Sequens Ariana Covaci Baia Mare Bersobis-Aizis Bocşa Caniculă Carmen Neumann Cornel Ungureanu Corneliu Baba Costin Feneșan Călin Popescu Tăriceanu Daniel Alic Defrişări Dorina Grecu Dumitru Jompan Episcopia Caransebeşului Epoca Neolitică FC "Viitorul" Caransebeş Filarmonica "Banatul" Finanţe George Enescu George Pelin Gheorghe Secheşan Gorun Guvernul României Handmade Iconografie Indiferenţă Infrastructură Ionela Bădălan Iosif Caraiman Jupa Liga a IV-a Liubiţa Raichici Mafie Marcel Tolcea Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia Mariana Ionescu Mircea Moscovici Moise Groza N.D. Vlădulescu Nicolae Borlovan Nicolae Corneanu Nicolae Iorga Nicolae Sârbu Nicolae Ungar Nistor Ghimboaşă Omagiu Orşova Ovidiu Roşu Poliţia rutieră Publicitate Pădure Regele Ferdinand Revista ”Interferențe” Râul Bârzava Satu Mare Silviu Hurduzeu Sinagoga "Beit El" Slatina Timiş Tenis Tiberiu Ceia Tibiscum Turnu Severin Valea Timişului Valeria Arnăutu Vandalism Vioară Viticultură Voluntariat Ştefan Popa Popa’s Ştrandul "Tineretului" " "Magica Balta" "Radarul pădurilor" Academia Română Agmonia Alexandru Mironov Alin Oprea Ana Borcean Ana Munteanu Andrei Ungur Aniversare Armjavascript:void(0);ata Română Arţari Atletism Master Aviaţie Balcaniadă Bozovici Buziaş Caricatură Caritate Catedrala Episcopală Cecilia Clipa Chişinău Cinematograful "Tineretului" Colegiul "Octav Băcilă" Colegiul "Traian Lalescu" Comemorare Cornelia Mateescu Costi Păun Crin Antonescu Cristian Iorgov Cultura "Vinca" Cutremur Dan Alexa Dan Diaconescu Daniela Fara Decebal şi Traian Demisie Dimitrie Cantemir Doriana Talpeș Ecumenism Editorial Elena Udrea Eleonora Bunea Emil Săndoi Energie electrică Epigrame Epoca Bronzului Evaziune Filaret Musta Floarea Pascal Gabi Zaharia Ion Marcel Vela Gabi Ţurcaş Gelu Stan George Corbu Gheorghe Tache Gheorghe Țunea Grafică Grai bănăţean Gripă Hadrian Daicoviciu Handbal Horia Irimia Iaz Iaşi Ieruga Ilie Sârbu Industrie Informatică Infracţiuni Internet Inundaţii Ioan Jorj Ioan Mircea Petruţ Ioan Piso Ion Mocioalcă Iuliana Popescu-Enache Iuliu Hossu Iuliu Vuia Janos Horvay Josef Racz Laura Sgaverdea Laurenţiu Bădicioiu Lavinia Călina Lederata-Arcidava Liceul "Dacia" Liceul "Sabin Păuţa" Liceul "Trandafir Cocârlă" Lindenfeld Manuela Ionescu Margit Szemenyei Maria Bologa Maria Frenţiu Maria Tănase Marian Enache Masivul Făgăraş Matei Lupu Mihai Bolintiş Milos Simovici Mioveni Mircea Baniciu Mircea Dinescu Mircea Ionescu Quintus Miruna Maria Mihancea Mitropolit Primat Mizil Molizi Muzeul Satului Bănăţean Mălina Ciobanu Mărțișor Nicolae Bănicioiu Nicoleta Voica Octavian Bordan Olimpiadă Naţională Ordine publică Palatul Împăratului Traian Parlamentul României Paula Seling Petre Mogoşanu Petrică Miulescu Irimică Petroșnița Petru Bona Pictură Sculptură Pierre Amoyal Platani Port popular Prea Sfinţia Sa Lucian Presă scrisă Protest Publicistică Pâncota Râul Cerna Salarizare Seminarul "Ioan Popasu" Serbările Cetăţii Simbolistică Simona Țimonea Slatina Olt Solidaritate Sorin Grindeanu Stana Stepanescu Teologie Timotei Popovici Traian Băsescu Traian Topliceanu Transfăgărăşan Transplant organe Trupa ”Masquerade” Tudor Gheorghe Tudor Mușatescu Uzdin Vaccin Valea Almăjului Vasile Popovici Vârful "Gugu" Împărăteasa "Sissi" Împărăteasa Maria Tereza Şah Şcoala Populară "Ion Românu" Şesu Roşu Ştefan Velovan ”Centenar România” ”Descriptio Moldaviae”

Translate

Arhivă blog

Persoane interesate